Consilierii generali nu au aprobat mutarea Primăriei Capitalei în alt sediu
Consilierii generali au respins, miercuri, proiectul privindaprobarea contractului de închiriere a unui nousediu în care aparatul municipalității și CGMB ar fitrebuit să se mute pe perioada consolidării actualului sediu.
În acest sens primarul Capitalei a declarat că licitația pentruexecuția lucrărilor de consolidare se află pe site-ul publicseapurmând ca Primăria să fie mutată „etaj cu etaj”.
„Vom începe lucrările și vom muta Primăria etajcu etaj pentru că nu-mi pot bate joc de cetățeni. Dacă lucrurilestau în acest fel, pe măsură ce lucrările vor înainta, voi închiriaetaj cu etaj noul sediul”, a spus Sorin Oprescu.
Întrebat cum va fi efectuată plata chiriei, edilul șef alCapitalei a precizat că, în calitate de ordonator principal decredite, va efectua plata chiriei etaj cu etaj, în acest sensOprescu precizând că răspunde în fața Curții de Conturi
Consilierii PSD și PNL au votat împotriva acestui proiect dehotărâre, apreciind că este prea mare cuantumul chiriei șisusținând că „lucrările de consolidare ale actualului sediu pot fidesfășurate cu oameni în imobil”.
Potrivit proiectului de hotărâre suspus dezbaterii CGMBmiercuri, închirierea noului sediu din Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, ar fi fost necesară pentru mutarea temporară aaparatului Primăriei Capitalei, precum și a membrilor ConsliuluiGeneral al Municipiului București, pe perioada consolidăriiimobilului din Bulevardul Regina Elisabeta nr 47 din sectorul5.
Potrivit documentului, imobilul aparține societății IliotomiGrup SRL, cu sediul în sectorul 6 al Capitalei, firmă al căreiadministrator este Antonios Tsesmetzis. Astfel, contractul deînchiriere ar fi trebuit semnat pe o perioadă de trei ani cuposibilități de prelungire, iar municipalitatea ar fi urmat săplătească 17,84 euro pe lună pentru fiecare metru pătrat închiriat.Din cei peste 13.000 de metri pătrați pe care-i are clădirea, ar fiurmat să fie închiriați 12.556,34 de metri pătrați, rezultândaproximativ 2,7 milioane de euro pe an.