Judecătorii de la Tribunalul Prahova au admis, vineri, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA Ploiești pe numele lui Ionuț Ionescu, acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Ploiești.
Consilierul local liberal Ionuț Ionescu a fost reținut, joi seară, de procurorii DNA Ploiești, după ce a fost audiat timp de patru ore.
Potrivit unui comunicat al DNA, Ionuț Cristian Ionescu este acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, comise în calitate de manager al Unității de Implementare a proiectului „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova” în cadrul S.C. Hidro Prahova S.A, firmă la care acționar este Consiliul Județean Prahova, alături de mai multe consilii locale din acest județ.
Anchetatorii susțineau că, în primăvara anului 2013, în contextul derulării unui contract din fonduri europene pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în orașele Sinaia, Breaza și Comarnic, contract în valoare de 62.141.862 lei, Ionuț Ionescu a pretins suma de 1.000.000 de euro, solicitând și plata cu celeritate a unui avans de 200.000 euro din suma pretinsă, reprezentanților asocierii de firme câștigătoare a licitației.
„Aceste sume au fost pretinse de către inculpat pentru a sprijini firmele respective pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care le avea în calitatea deținută, atribuții care presupuneau, în esență, coordonarea și controlul derulării procedurilor de achiziție și a efectuării lucrărilor după atribuirea contractelor, respectiv conducerea activității din punctul de vedere al managementului de contracte, managementului financiar și al implementării tehnice pentru toate componentele proiectului”, se arăta în comunicatul DNA.
În urma refuzului acestora de a plăti comisionul în cuantumul cerut, Ionuț Ionescu a mers la sediul uneia dintre firmele care făceau parte din asocierea care câștigase licitația, solicitându-i administratorului acesteia să plătească suma de 500.000 de euro către cealaltă firmă, pentru ca aceasta să iasă din asociere, lăsând să se înțeleagă faptul că o parte din bani urma să îi revină cu titlu de comision.
Reprezentantul firmei respective nu a fost de acord cu acest lucru, potrivit anchetatorilor. În acest context, prevalându-se de prerogativele funcției deținute care-i permiteau să influențeze modul de derulare a relațiilor contractuale cu asocierea de firme, Ionescu a determinat același administrator să subcontracteze lucrările către o societate pe care i-a indicat-o personal, fapt care s-a și întâmplat, fiind încheiat un contract de subantrepriză lucrări.
Totodată, anchetatorii au stabilit că, folosindu-se de funcția deținută în cadrul Hidro Prahova SA, Ionuț Ionescu a făcut presiuni asupra directorului tehnic al aceluiași agent economic, cerându-i acestuia ca societatea pe care o reprezenta să cedeze altei firme efectuarea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare în localitățile Câmpina, Bănești, Vălenii de Munte lucrări contractate în baza unui contract semnat la data de 29.10.2013, în valoare de 58.491.111 lei, încheiat cu S.C. Hidro Prahova S.A., tot în cadrul proiectului cu finanțare europeană.
Potrivit DNA, reprezentantul asupra căruia Ionescu a făcut presiuni a cedat realizarea lucrărilor în urma solicitării reprezentantului Hidro Prahova. În 23 aprilie 2014, agentul economic care a obținut efectuarea lucrărilor la Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte a subcontractat o parte din lucrări către o altă firmă, în condițiile în care, conform anchetatorilor, „între inculpatul Ionescu Ionuț Cristian și administratorul firmei existase deja o discuție prealabilă cu privire la sprijinirea acestuia din urmă în obținerea de lucrări în cadrul proiectului cu finanțare europeană”.
Ulterior, tot în aprilie 2014, Ionuț Ionescu i-a pretins aceluiași administrator o sumă de bani cuprinsă între 3 și 7 la sută din valoarea contractului de lucrări încheiat de SC Hidro Prahova SA, respectiv aproximativ un milion de euro, în schimbul ajutorului pentru obținerea contractului și pentru a beneficia în continuare de sprijinul său, acordat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul derulării lucrărilor.
„În cursul lunii mai 2014, în urma insistențelor repetate ale inculpatului, administratorul a ridicat din contul societății, o parte din suma pretinsă, respectiv 120.000 lei, bani pe care i-a remis lui Ionescu Ionuț Cristian în zilele de 22.05.2014 (50.000 lei), respectiv 25.05.2014 (70.000 lei)”, se preciza în comunicatul DNA.
În plus, în luna mai 2013, Ionuț Ionescu a primit suma de 20.000 lei pentru ca, în calitatea deținută, să favorizeze, în cadrul procedurii de achiziție publică, o societate comercială în vederea atribuirii unui contract de lucrări, la Vălenii de Munte, Mizil și Urlați, județul Prahova, contract încheiat la data de 30 mai 2013.
Joi, la ieșirea de la DNA Ploiești, Ionuț Ionescu a spus că a fost reținut în urma unui denunț și că nu are legătură cu acuzațiile care i se aduc.
„Este un denunț și nu pot vorbi, mi-aș face singur rău și ca atare vă rog să înțelegeți. Pot să vă spun un singur lucru că nu se întâmplă astfel de lucruri cu mine, știți foarte bine cum am acționat și merg în fața instanței cu sufletul deschis și cu ajutorul lui Dumnezeu”, spunea Ionuț Ionescu.
Dosarul în care a fost reținut consilierul local ploieștean este al doilea dosar penal deschis de DNA, după cel al cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, care are legătură cu proiectul „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, derulat de Hidro Prahova SA.
Proiectul respectiv are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii de canalizare și apă în județul Prahova, iar valoarea totală a acestui proiect este de 162.731.194 euro fără TVA. De investițiile din acest proiect ar fi urmat să beneficieze peste 210.000 de locuitori din opt aglomerări urbane din județul Prahova, iar lucrările ar fi trebuit finalizate în 2015, însă în unele localități termenele de finalizare au fost depășite, iar lucrările sunt departe de a fi terminate.