Consilierul prezidențial Mihalache reacționează în cazul Schweighofer: Manipulare. Cine e în spatele ei se vede tot mai tare
Șeful cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache, a fost întrebat, la Milano, unde îl însoțește pe Klaus Iohannis, despre interpelarea pe care a făcut-o în 2008, ca deputat, vizând firma Schweighofer.
„Discuția despre niște interpelări făcute de mine acum șapte ani, în calitate de deputat, arată de fapt caracterul manipulator al acestei teme și interesul care există, l-am văzut și aseară, din partea premierului de a lega Președinția în mod artificial de numele Schweighofer”, a declarat Mihalache.
El a mai spus că nu își mai amintește foarte bine tema interpelării.
„Atunci cred că era vorba de un conflict local, undeva la Poienile de Munte, vă spun sincer că nici măcar nu îmi mai amintesc foarte bine. Am revăzut textul interpelării. Practic, eu puneam o întrebare ministerului de resort, pentru ce, nu mai țin minte foarte bine”, a explicat Mihalache.
El a mai susținut că la nivelul administrației prezidențiale nu au existat întâlniri cu firma Schweighofer și, chiar dacă ar fi existat, nu ar fi fost „un lucru rău”: „La nivelul administrației, noi nu ne-am întâlnit cu firma Schweighofer, și, dacă ne-am fi întâlnit – ceea ce nu s-a întâmplat pentru că nu au solicitat – nu văd ce ar fi fost un lucru rău să ascultăm și o parte interesată, este un operator economic până la urmă semnificativ pe o piață din România”.
Consilierul prezidențial Dan Mihalache a mai spus că „este clar o manipulare și interesele acestei manipulări sau cine stă în spatele ei se văd din ce în ce tot mai tare”.
Întrebat dacă Președinția a primit scrisoarea din partea firmei Schweighofer, la fel cum a primit și Executivul, Mihalache a afirmat că a fost informat de colegii săi că aceasta a fost primită, dar că el, personal, nu a văzut-o.
Presa a relatat, joi, că Dan Mihalache, actualul șef al cancelariei prezidențiale, a adresat, în 6 mai 2008, în calitate de deputat PSD, o interpelare ministrului de atunci al Agriculturii, Dacian Cioloș, în contextul unui conflict dintre firma austriacă Holzindustrie Schweighoffer și localnicii din Poienii de Munte din județul Maramureș.
„Pe de altă parte, un mare investitor SC Holzindustrie Schweighofer Sebes este impiedicat să își desfășoare activitatea în condiții normale”, arăta Mihalache în interpelarea adresată lui Dacian Cioloș, el cerând ministrului Agriculturii să găsească o soluție convenabilă ambelor părți.
„Considerăm că este de datoria ROMSILVA să găsească o soluție convenabilă ambelor părti, deoarece perpetuarea stării conflictuale ar aduce grave deservicii atât firmei care a câștigat licitația pentru exploatarea masei lemnoase, cât și locuitorilor comunei”, mai preciza Mihalache în document.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, la B1, că „lideri din PNL au avut întâlniri private și pe baza funcției publice ocupate anterior cu reprezentanți ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe președintele Klaus Iohannis” și că are „informații concrete legate de aceste întâlniri”. El nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituțiile statului monitorizează situația și vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în reuniunea care va analiza și problema Codului Silvic și care a fost programată pentru luna iunie.
Premierul nu a divulgat numele acelor liberali nici când a fost întrebat dacă este vorba de deputatul PNL Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului în 2005-2008 și ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură în Guvernul Ponta din decembrie 2012 până la ieșirea PNL de la guvernare.
Întrebat dacă este vorba în acest caz despre trafic de influență, Ponta a răspuns în primă fază „100%”, după care a precizat că nu el este cel care poate face încadrări juridice, insistând însă pe ideea că liderii liberali au avut întâlniri private cu reprezentanții Holzindustrie Schweighofer.
Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic și este invocată posibilitatea acționării în instanță a statului român, premierul a spus că amenințări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.
„Este anormal. Este un mijloc de presiune, dar nu e nici prima, nici ultima firmă care-l folosește”, a spus Ponta. El a susținut totodată că reprezentanții companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.
Șeful statului a reacționat, la Aeroportul Henri Coandă, înainte de plecarea în vizita de lucru din Italia, la afirmațiile premierului Ponta, anunțând că a cerut, joi dimineață, telefonic, directorului SRI să verifice de ce informații beneficia premierul Ponta, despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său, cu procesatori de lemn, arătând că declarațiile sunt foarte grave și, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, trebuie să răspundă.
„Mi se pare o declarație foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declarație. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informații de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiți reprezentanți ai unor procesatori de lemn, și lasă să să se înțeleagă că ar exista un fel de trafic de influență la nivelul președintelui”, a spus șeful statului, înainte de plecarea spre Milano.
El a adăugat că acest lucru este „surprinzător și fals”.
„Am verificat la nivelul Administrației Prezidențiale și nu au existat niciun fel de discuții, nici cu lobby-iști și nici măcar cu foști colegi din PNL, pe această temă”, a mai spus președintele.
Iohannis a continuat: „Luând act de declarațiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informații dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgență care se impun și, dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmații. Astfel de afirmații de insinuare a unui trafic de influență la nivelul președintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmații, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave și vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.
Klaus Iohannis a anunțat că nu a vorbit cu premierul, dar că dimineață a avut o discuție cu directorul SRI și l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficiență și seriozitate aceste afirmații ale premierului.
Proiectul de modificare a Codului silvic, inițiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD și trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marți în dezbatere la comisiile Camerei Deputaților, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeași formă.
Deputații din comisiile juridică, de agricultură și mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.
La sfârșitul săptămânii trecute, în mai multe localități au fost organizate proteste pe tema defrișărilor, iar președintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea ședință a CSAT.