Consiliul Concurenței: Guvernul trebuie să notifice ajutorul de stat pentru construcția centralei Tarnița

Publicat: 11 11. 2014, 12:09

„Nu știu dacă ați avizat sau nu, lăsând la o parte grupurile 3 și 4, măsurile de ajutor de stat pe care le-am sesizat, așa, la o primă citire, în ordonanța referitoare la construcția centralelor cu acumulare prin pompaj de peste 15 MW. Nu știu dacă există avizul Consiliului Concurenței în acest caz, dar sunt foarte multe exceptări care vor afecta sectorul de producere al energiei electrice”, a afirmat Silvia Vlăsceanu, directorul general al ACUE, la conferința Mediafax Talks about Competition, adresându-se președintelui instituției, prezent la eveniment.

Compania care va administra viitoarea hidrocentrală Tarnița-Lăpușești va fi scutită de mai multe taxe și tarife, unitatea de producție a electricității fiind declarată de interes strategic național.

„Tarnița, asta înseamnă pentru românul de rând stații de pompare cu acumulare. Da, sunt măsuri de ajutor de stat, am spus Guvernului că trebuie notificate. Nu vor fi puse în practică fără ok-ul Comisiei. Părerea mea este că vom merge pe altă variantă, pentru că avem un nou regulament de mediu, avem pârghie de a acorda ajutor de stat. Nu cred că avem nevoie de ce scrie acolo în lege, dar asta este”, a răspus președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Potrivit unui proiectul de ordonanță inițiat de Departamentul pentru Energie la finele lunii august, compania care va opera unitatea de producție și stocare a electricității de la Tarnița, județul Cluj, nu va plăti taxa de cogenerare, achiziția de certificate verzi, tariful pentru transportul energiei, respectiv componenta de extragere de energie electrică din rețea, tarifului pentru serviciul de sistem.

De asemenea, compania va fi exceptată de la plata apei utilizate în procesul de producție a electricității, taxă percepută de Apele Române.

Totodată, în vederea construcției hidrocentralei, scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național, va fi exceptată de la plata taxelor.

Compania de proiect Hidro Tarnița a prelungit cu aproape 30 de zile, până la 27 noiembrie, perioada în care investitorii pot depune oferte de precalificare pentru construcția hidrocentralei.

Decizia survine „interesului manifestat de un număr mare de potențiali investitori”, a anunțat compania la sfârșitul lunii octombrie.

Inițial, termenul de depunere a documentelor de participare la etapa de precalificare și negociere preliminară și neangajantă a fost stabilit pentru 31 octombrie.

La finele lunii septembrie prefectul județului Cluj, Gheorghe Ioan Vușcan, a anunțat că trei mari companii internaționale, din Europa și din afara Europei, au depus scrisori de intenție pentru a participa la realizarea proiectului.

Hidro Tarnița estimează că lucrările de construcție a hidrocentralei vor începe în prima parte a anului 2016 și vor dura între 5 și 7 ani. Unitatea ar urma să fie construită la 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul. Unitatea este prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare.

Acționarii Hidro Tarnița sunt Electrica și Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 50% din acțiuni. La capitalul companiei Hidro Tarnița vor participa Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Societatea de Administrare pentru Participații în Energie (SAPE), alături de investitori care urmează să fie selectați. SAPE a fost înființată pentru a gestiona pachetele minoritare de acțiuni cu care a rămas Electrica SA la companiile de distribuție și furnizare a energiei electrice privatizate.