Consiliul de Administrație de la Aeroporturi București a fost demis
Administratorii înlocuiți sunt Radu Merica (președintele CA), Liviu Radu (director general), Marius Bodea, Bogdan Găurean și Adrian Cighi.
„Franklin Templeton Investment Management Limited UK Bucharest Branch, în calitatea sa de Unic Administrator și Manager de Fond al SC Fondul Proprietatea SA este profund dezamăgit să ia act de o decizie luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor care a avut loc astăzi la CN Aeroporturi București SA, prin care întregul Consiliu de Administrație al companiei a fost demis și înlocuit cu un nou Consiliu interimar, care a fost selectat fără a avea în vedere prevederile OUG 109/2011”, se arată într-un comunicat al administratorului FP.
Schimbarea vine în condițiile în care rezultatele raportate de companie în 2013 sunt „foarte încurajatoare”, profitul net crescând cu 35,5%, la 71,96 milioane lei și traficul de pasageri „începând să arate semne de accelerare” în urma introducerii unor rute noi în a doua jumătate a anului 2013, potrivit sursei citate.
„Există dovezi clare care arată că această adunare a acționarilor a avut loc fără a se respecta prevederile legale în ceea ce privește convocarea și cerințele de cvorum, așa cum sunt acestea reglementate prin Art. 117 și 121 din Legea nr. 31/1990, urmând să analizăm cu atenție implicațiile legale ale acestor fapte”, se spune în comunicat.
Administratorul FP apreciază că o schimbare atât de rapidă și completă a conducerii, în special având în vedere posibilitatea nerespectării prevederilor OUG 109/2011 și ale Legii nr. 31/1990, ar putea avea efecte negative asupra performanței financiare a CN Aeroporturi București SA și asupra credibilității Guvernului în ceea ce privește eforturile de îmbunătățire a implementării standardelor adecvate de guvernanță corporativă în companiile de stat.
Vânzările Aeroporturi București ar urma să crească cu 4,8% în acest an, de la 645,8 milioane lei la 676,8 milioane lei, dar profitul anticipat este de 2,2 ori mai mic, având un nivel bugetat de 25,3 milioane lei, de la un câștig de 56,3 milioane lei în 2013, potrivit unui raport FP, acționar cu o participație de 20% la compania controlată de stat, prin Ministerul Trasporturilor.
Compania a anunțat la finele lunii ianuarie că anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri preliminată de 613 milioane lei, în urcare cu 10%, la un profit brut de 78 milioane lei, iar cele două aeroporturi pe care le administrează au fost tranzitate de 7,64 milioane pasageri, în creștere cu 1,3% față de 2012.
La nivelul primului trimestru, traficul aerian a depășit 1,5 milioane de pasageri pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București – Băneasa Aurel Vlaicu, numărul pasagerilor fiind mai mare cu 4,5% față de perioada similară a anului trecut.
Compania Națională Aeroporturi București și-a început activitatea în 2010, prin fuziunea societăților care gestionau cele două aeroporturi din Capitală.