Consiliul de Securitate se va pronunța peste câteva săptămâni asupra sancțiunilor împotriva Iranului

Publicat: 15 02. 2012, 11:51
Actualizat: 10 06. 2012, 06:47
Consiliul de Securitate ONU se va pronunța abia peste câteva săptămâni în legătură cu noile sancțiuni împotriva Iranului, propuse săptămâna trecută de cele șase mari puteri, au declarat diplomați de la Națiunile Unite citați de Reuters.

Consiliul de Securitate ONU se va pronunța abia peste câteva săptămâni în legătură cu noile sancțiuni împotriva Iranului, propuse săptămâna trecută de cele șase mari puteri, au declarat diplomați de la Națiunile Unite citați de Reuters. Marea Britanie, Franța, Germania, Statele Unite, Rusia și China au prezentat vineri un proiect de rezoluție ce prevede noi sancțiuni împotriva Iranului.

Țările occidentale cred că refuzul Iranului de a suspenda activitățile de îmbogățire a Iranului confirmă suspiciunea privind încercarea Teheranului de a se dota cu arme nucleare. Membrii Consiliului de Securitate ONU s-au întâlnit luni pentru a discuta despre posibilitatea adoptării sancțiunilor în cadrul unei noi rezoluții. Ambasadorul Chinei a afirmat însă că procedurile ar putea dura câteva săptămâni. Ambasadorul Africii de Sud, Dumisani Kumalo, a declarat că țara sa așteaptă opinia lui Mohamed ElBaradei, directorul AIEA, privind stadiul inspecțiilor din Iran.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro