Prima pagină » Știri » Consiliul Județean Covasna va amplasa cinci panouri cu inscripția „Ținutul Secuiesc

Consiliul Județean Covasna va amplasa cinci panouri cu inscripția „Ținutul Secuiesc

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Covasna a anunțat, astăzi, că va amplasa la granițele județului Covasna cinci panouri publicitare cu inscripția "Ținutul Secuiesc".

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Covasna a anunțat, astăzi, că va amplasa la granițele județului Covasna cinci panouri publicitare cu inscripția „Ținutul Secuiesc“.

Președintele CJ Covasna, Demeter Janos, a declarat, astăzi, că procedurile de obținere a noi avize pentru reamplasarea panoului publicitar cu inscripția „Ținutul Secuiesc“ în zona localității Chichiș sunt în curs de desfășurare și au fost identificate alte patru locații în care vor fi amplasate panouri publicitare similare.

Potrivit lui Demeter, trei astfel de panouri urmează să fie amplasate pe marginea unor drumuri județene, la granițele județului Covasna, iar al patrulea pe raza localității Hăghig, pe marginea Drumului Național 13E. Primele trei vor fi de dimensiuni mai mici, iar cel din urmă va fi similar celui care a fost amplasat în apropierea comunei Chichiș în 16 august.

Un panou publicitar de 18 metri pătrați, cu inscripția „Ținutul Secuiesc“, a fost amplasat, în august, la granița județului Covasna cu Brașov. Panoul a fost demontat în aceeași zi, însă apoi a fost reamplasat.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro