Consiliul Legislativ atenționează Guvernul că „samsarii” vor primi compensări chiar mai mari decât valoarea imobilului
Concluzia aparține Consiliului Legislativ (CL) și a fost transmisă Guvernului, printr-un aviz favorabil, dar cu observații, fără însă ca proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naționalizate să fie modificat în acest sens.
Astfel, în proiectul Guvernului sunt luate în considerare doar două posibilități, respectiv ca în acte să fie trecut un preț sau ca din documente să nu rezulte prețul plătit de către cumpărătorul de drepturi litigioase, fără vreo mențiune legată de eventuala declarare a unui preț fictiv. Proiectul stabilește că, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, se acordă un număr de puncte (cu care pot fi cumpărate imobile sau care pot fi transformate în numerar – n.r.) egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului. Dacă din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea imobilului.
Consiliul Legislativ a avertizat însă Guvernul că această normă constituie o problemă „deosebită”, deoarece nu ia în considerare posibilitatea ca prețul plătit fostului proprietar să fie mai mare decât valoarea imobilului.
Consiliul arată că „este de așteptat” ca, pe viitor, în asemenea cazuri, în acte să fie declarat un preț cu mult mai mare decât valoarea imobilului, cu toate că, în realitate, ar urma să fie plătit un preț mai mic decât respectiva valoare.
„Astfel, se va ajunge la situația ca cei care au cumpărat drepturi litigioase privind un imobil să obțină compensări mai mari decât valoarea imobilului respectiv”, este avertismentul asupra căruia Guvernul este atenționat în mod distinct în document.
Consiliul Legislativ a recomandat revederea acestei norme, dar proiectul depus de Guvern în Parlament nu include o modificare în acest sens.
Guvernul își va angaja miercuri răspunderea în Parlament pentru acest proiect de lege. Marți, Executivul se va reuni în ședință inclusiv pentru a analiza eventuale amendamente depuse de către parlamentari.
Un document prezentat, vineri, de Guvern relevă că restituirea imobilelor naționalizate s-a transformat, din cauza neregulilor din perioada anterioară, dintr-o reparație istorică într-o mare afacere imobiliară, în care diferite persoane fizice au cumpărat pe sume modice drepturi litigioase și au obținut rapid milioane de euro.