Consiliul Național de Integritate organizează din nou concurs pentru a alege un președinte al ANI
Potrivit Consiliului Național de Integritate (CNI), concursul pentru ocuparea funcției de președinte al Agenției Naționale de Integritate constă într-o probă scrisă și în susținerea unui interviu. Proba scrisă este programată pentru luni, 16 noiembrie, ora 12.00, la sediul ANI, iar susținerea interviului va avea loc vineri, 27 noiembrie, ora 11.00
CNI a anunțat că dosarele de candidatură se pot depune până în 12 octombrie, de luni până vineri, între orele 09.00 – 16.30, la sediul ANI, iar planurile de management pe baza cărora se vor susține interviurile se depun tot la sediul Agenției, între 15 octombrie și 6 noiembrie, între orele 08.30 – 16.30.
Aceasta este a doua procedură de selecție pentru ocuparea funcției de președinte al ANI, după ce niciunul dintre cei trei candidați, inclusiv actualul șef interimar, nu a promovat, pe 24 august, proba scrisă a concursului.
Vicepreședintele ANI, Bogdan Stan, care conduce interimar instituția, după demisia lui Horia Georgescu, și ceilalți doi candidați înscriși în cursa pentru funcția de președinte al ANI, Claudiu Platon și Ionel Gârleșteanu, au fost respinși, la sfârșitul lunii august, la proba scrisă, din cadrul concursului pentru șefia ANI.
Claudiu Platon și Ionel Gârleșteanu au depus contestații, care le-au fost respinse, potrivit rezultatelor afișate pe site-ul ANI.
Președintele ANI are rang de secretar de stat, este desemnat prin concurs organizat de CNI și numit în funcție de către Senat.
Mandatul președintelui Agenției Naționale de Integritate este de patru ani, iar funcția este incompatibilă cu orice funcție publică sau privată, cu excepția celor din învățământul superior.
Agenția Națională de Integritate a fost condusă de Horia Georgescu începând din aprilie 2012 și până în luna martie a acestui an, acum fiind condusă interimar de vicepreședintele Bogdan Stan.
În 23 martie, Horia Georgescu a demisionat de la conducerea ANI, după ce a fost reținut de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat că, alături de alți foști membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor de la ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.
În 4 mai, plenul Senatului a votat un proiect de hotărâre prin care Horia Georgescu a fost eliberat din funcția de președinte al ANI, în urma demisiei și după ce acesta a fost trimis în judecată în dosarul despăgubirilor ilegale.