Prima pagină » Știri » Consiliul Național Secuiesc face o nouă încercare pentru autonomie

Consiliul Național Secuiesc face o nouă încercare pentru autonomie

Consiliul Național Secuiesc face o nouă încercare pentru autonomie
Liderii Consiliului Național Secuiesc (CNS), organizație care pretinde a fi "cel mai legitim reprezentant al aspirațiilor de autonomie ale secuimii", nu s-au lăsat descurajați de eșecurile de până acum și fac o nouă încercare pentru a obține autonomia teritorial-etnică a Ținutului Secuiesc.

De această dată este vorba de un memorandum – ale cărui formă și conținut au fost aprobate de conducerea CNS în luna februarie a acestui an – ce urmează a fi adoptat de toate cele 153 de consilii locale din județele Covasna, Harghita și Mureș dominate de consilieri și primari maghiari, indiferent că fac parte din UDMR, Partidul Civic Maghiar ori Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania.

Acest memorandum ar urma să fie înaintat apoi Guvernului și Parlamentului României, precum și forurilor internaționale. Acesta prevede înființarea unei regiuni administrative „Ținutul Secuiesc” cu statut de autonomie teritorială, ale cărei subdiviziuni administrative vor fi stabilite prin referendumuri locale, împreună cu denumirile și simbolurile lor și în care maghiara va fi limbă oficială, cu același statut ca și limba română.

Până în prezent, memorandumul a fost votat de peste 20 de consilii locale din cele trei județe, în frunte cu cele din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc și Gheorgheni (Harghita), Ozun, Târgu Secuiesc, Baraolt și Sfântu Gheorghe (Covasna).

Acest lucru s-a întâmplat în ciuda atenționărilor scrise trimise tuturor administrațiilor locale de prefecții Marius Popica (jud. Covasna), Andrei Jean-Adrian (Harghita) și Vasile Liviu Oprea (Mureș), care au avertizat că respectivele memorandumuri încalcă prevederile legale în vigoare și vor fi atacate, fără excepție, în contencios administrativ.

Cei trei prefecți au atacat deja toate hotărârile consiliilor locale de aprobare a memorandumului votate până acum, care au fost astfel suspendate de drept până când instanțele de judecată își vor lua o decizie în acest sens.

„Le-am atras atenția că aceste hotărâri sunt nelegale și vor fi atacate în instanță dacă le adoptă. Noi nu vrem să intentăm procese autorităților locale, nu ăsta e rolul nostru, dar dacă forțează nota suntem obligați să facem acest lucru, să punem în aplicare legea. Noi i-am avertizat pe toți, să fie clar pentru toată lumea, să nu spună că n-au știut, cred că am procedat normal și corect”, a explicat prefectul Marius Popica.

Trebuie menționat că, după atacarea celor 12 hotărâri ale consiliilor locale din Harghita, prefectul Andrei Jean-Adrian a fost retrogradat subprefect, chiar în timp ce se afla în concediu de odihnă. Printr-un ordin semnat de premierul Victor Ponta la finele săptămânii trecute, el a fost înlocuit, fără nici o explicație, cu un prefect al UDMR.

Cu sau fără temei, această decizie a premierului a fost percepută de unii susținători ai autonomiei teritorial-etnice a Ținutului Secuiesc drept o acceptare tacită a pretențiilor lor.

„Nu realitatea trebuie schimbată ca să fie cum scrie în Constituție, ci legile și Constituția trebuie schimbate ca să fie conform realității din această țară. Nici o lege nu e Biblie să nu poată fi modificată. Iar această petiție către Parlament și Guvern și către ambasade și organizații internaționale este binevenită și este un drept democratic al nostru în calitate de aleși ai cetățenilor acestui oraș”, a declarat primarul UDMR Sf. Gheorghe, Antal Arpad, la finalul ședinței extraordinare de miercuri a Consiliului Local în care a fost aprobat memorandumul Consiliului Național Secuiesc.

Citește și