Prima pagină » Știri » Constanța: Bărbat arestat după ce a provocat un accident cu cinci răniți și a fugit

Constanța: Bărbat arestat după ce a provocat un accident cu cinci răniți și a fugit

Constanța: Bărbat arestat după ce a provocat un accident cu cinci răniți și a fugit
Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv, marți, după ce la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce se afla la volanul unui Audi Q 7, a provocat un accident în urma căruia cinci persoane au fost rănite, apoi a fugit de la locul faptei.

Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv, marți, după ce la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce se afla la volanul unui Audi Q 7, a provocat un accident în urma căruia cinci persoane au fost rănite, apoi a fugit de la locul faptei, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit procurorilor Parchetului Curții de Apel Constanța, bărbatul, Nadir Geambec, în vârstă de 39 de ani , conducea, duminică dimineață, un autoturism Audi Q7 pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, iar în apropierea unui complex comercial a lovit un autoturism Dacia Logan care oprise pentru a acorda prioritate unor pietoni ce traversau strada.

După producerea accidentului, deși în autoturismul lovit se aflau cinci persoane care au fost rănite, bărbatul a părăsit locul faptei, abandonându-și mașina în mijlocul străzii.

O zi mai târziu, el s-a prezentat la Poliție, fiind reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Procurorii Parchetului Curții de Apel Constanța l-au dus pe Geambec în fața magistraților Judecătoriei Constanța, care au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile.

Nadir Geambec este recidivist, el fiind condamnat în 2007 la trei ani și patru luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, evaziune fiscală și fals intelectual. El a fost acuzat că în 2002, alături de alte patru persoane, a furat 1.350 de tone de fier vechi de pe o barjă aflată în Portul Constanța, cantitate pe care apoi a valorificat-o către o altă firmă, prin falsificarea mai multor documente de proveniență, avize de expediere și facturi fiscale. În plus, Geambec nu a înregistrat în contabilitate activitățile și veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata obligațiilor către bugetul de stat.

Cătălin Legănel, [email protected]

Citește și