Constanța: Șofer băut și cu permisul auto suspendat, cercetat după ce a lovit o mașină de poliție

Constanța: Șofer băut și cu permisul auto suspendat, cercetat după ce a lovit o mașină de poliție
Publicat: 30/09/2012, 15:32
Actualizat: 28/09/2018, 13:18

Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Constanța, în noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii de la Secția 8 Rurală Băneasa s-au sesizat cu privire la faptul că autospeciala Postului de Poliție Adamclisi, care era parcată regulamentar în afara părții carosabile, a fost avariată în urma unui accident, șoferul implicat părăsind locul faptei.

Polițiștii au început cercetările, iar în scurt timp au reușit să-l identifice pe șofer, fiind vorba de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Pietreni, județul Constanța.

În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că tânărul avea permisul ade conducere suspebdat din 14 septembrie, iar în urma testării cu aparatul Drager a rezultat valoarea de 0,86 g/l alcool pur în aerul expirat.

El este cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, părăsirea locului accidentului și distrugere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?