Constănțeanul a cărui fostă nevastă ar fi tocmit asasini să-l ucidă spune că se teme pentru viața sa:”Să mă păzească judecătorii”

Constănțeanul a cărui fostă nevastă ar fi tocmit asasini să-l ucidă spune că se teme pentru viața sa:Să mă păzească judecătorii
Publicat: 01/03/2013, 13:00
Actualizat: 06/06/2018, 19:22

Constănțeanul a cărui fostă nevastă ar fi tocmit asasini să-l omoare spune că se simte amenințat și că îi este teamă pentru viața lui, după ce instanța a decis cercetarea în libertate a femeii și concubinului acesteia, și le cere magistraților să-l păzească ei, tranmsite corespondentul MEDIAFAX.

Daniel Tiberiu Vădineanu consideră că decizia magistraților prin care fosta sa soție și prietenul acesteia au fost puși în libertate este „absurdă” și susține că este posibil să mai fie și alți asasini care îl urmăresc.

„Mă simt amenințat. Mă tem pentru viața mea și mi-e frică să plec de la serviciu. (…) Dacă doamna judecătoare consideră că ei sunt doi oameni care nu prezintă pericol public aș întreba-o: «Dacă ar fi dânsa în locul meu tot așa ar fi făcut, ar fi dispus punerea lor în libertate?». Cred că o să-mi pun o vestă antiglonț, cască, o să-mi iau pistol și o să merg la doamna judecător să o întreb dacă îi place ținuta mea. Dacă îi place, dăm comandă și ne îmbrăcăm toți la fel, pentru că avem doi criminali pe stradă, în Constanța. Trebuia să mă omoare ca să o țină închisă. Și cred că mai sunt și alți asasini plătiți care mă urmăresc. Să vină să mă păzească doamna judecător acum”, a spus Vădineanu.

Bărbatul a povestit că totul a plecat de la un telefon primit săptămâna trecută, într-o dimineață, când a fost sunat de către un individ pe care nu îl cunoștea și care i-a spus că ar avea ceva să-i transmită de la fosta soție.

„M-a avertizat că ar fi bine să mă întâlnesc cu el. Am luat pe cineva cu mine, un martor, și m-am dus să mă întâlnesc cu cel care mă sunase. Acesta a venit cu un prieten și mi-au arătat o înregistrare între ei doi și fosta mea soție”, a mărturisit Vădineanu.

Cei doi i-au povestit că fosta soția ar fi încercat să îi tocmească să-l ucidă, dar i-au spus că nu intenționau să-l omoare, ci numai să ia de la femeie un avans în bani, după care să dispară.

„Au venit cu argumentul că din start nu s-au gândit la crimă și voiau doar să obțină o sumă de bani de la ea. De asta au și înregistrat convorbirea când s-au întâlnit. (…) Fiind deja păcălită, nu a vrut să le dea bani în avans, dar le-a spus că ar avea pe cineva mai serios în Germania, un albanez, pe care ar urma să-l contacteze. Avea 17.000 de euro pentru asasinat”, a mai spus Vădineanu.

Potrivit bărbatului, când au văzut că nu pot scoate bani de la femeie, cei doi ar fi șantajat-o și ar fi amenințat-o că, dacă nu primesc suma în avans, o să meargă cu înregistrarea la soțul ei.

Daniel Tiberiu Vădineanu a precizat că imediat după întâlnirea cu cei doi a mers la Poliție și timp de mai multe zile a purtat în permanență vestă antiglonț și a fost păzit de polițiști înarmați.

„În momentul în care cei de la IPJ și-au dat seama că este un caz serios mi-au pus la dispoziție nouă polițiști sub acoperire, care au lucrat în ture de câte 12 ore. Au fost permanent cu mine, înarmați. Pe mine m-au obligat să port vestă antiglonț”.

Despre fosta sa soție, Daniel Tiberiu Vădineanu spune că este o femeie răzbunătoare, care și-a ascuns tot timpul adevăratele intenții.

„Pe toată durata căsniciei au fost numai certuri și scandaluri. Mi-a devastat mașina, odată. Este cunoscută peste tot ca o femeie violentă”, a spus Vădineanu.

De asemenea, el a precizat că intenția aceasteia de a-l omorî a venit din frustrarea femeii, pentru că a divorțat de ea, și nu pentru că ar fi urmărit să obțină bani sau custodia asupra copilului.

„Faptul că ar fi făcut-o pentru copil este greșit: dacă voia să stea lângă copil, nu mai pleca în Germania. Banii!? La fel, cade din start. Dispune de foarte mulți bani. Lucrează într-un bordel, aflat la 50 de kilometri de Dortmund, de cinci ani. Eu nu mi-am dat seama că lucrează într-un bordel decât acum zece zile. N-am crezut, dar mi-a aratăt cineva site-ul bordelului. Am văzut-o pe site – nume de scenă Dorina. Stă la camera 16 (…) Divorțul a fost introdus în februarie 2012, de către mine, și a fost pronunțat în decembrie 2012, încredințându-mi copilul și obligând-o pe ea să plătească pensie alimentară până la 18 ani”, a mai spus Vădineanu.

Magistrații Tribunalului Constanța au decis, miercuri seară, ca femeia suspectată că a plănuit uciderea fostului său soț, Liliana Vădineanu, și prietenul ei, Daniel Lucian Sasu, suspectați că ar fi plănuit asasinarea lui Daniel Tiberiu Vădineanu, om de afaceri, să fie cercetați în libertate.

Cei doi au fost prezentați instanței miercuri seară, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor, iar magistrații au hotărât anchetarea lor în stare de libertate, procurorii făcând recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Constanța.

Femeia a fost reținută pentru instigare la omor după ce, alături de prietenul său, ar fi pus la cale uciderea fostului soț, om de afaceri, oferind până la 22.000 de euro pentru împușcarea acestuia.

Miercuri, polițiștii și procurorii constănțeni au anunțat, într-o conferință de presă, că au dejucat o tentativă de omor asupra unui om de afaceri constănțean, în vârstă de 36 de ani, patron al unei firme de transport.

Adjunctul șefului Poliției Județene Constanța, Adrian Ropotan, a declarat că, în 22 februarie, omul de afaceri Daniel Tiberiu Vădineanu a anunțat Poliția că în urmă cu o zi fusese contactat de o persoană care i-a spus că fosta sa soție, de care a divorțat anul trecut și cu care are un copil, ar pune la cale uciderea sa.

Polițiștii și procurorii au stabilit că cele sesizate de bărbat se confirmă. Astfel, fosta soție a bărbatului, Liliana Vădineanu, s-a întors în urmă cu două săptămâni din Germania, unde contactase o persoană pentru uciderea fostului soț, plătindu-i acesteia o sumă în avans. Anchetatorii spun că persoana din Germania, care a primit o parte din bani, nu a dus la îndeplinire planul, astfel că, revenită în România, femeia, împreună cu prietenul său, Daniel Lucian Sasu, au încercat să găsească alte persoane pentru uciderea omului de afaceri, fiind refuzați.

„Pe data de 11 februarie Liliana Vădineanu și Daniel Lucian Sasu au revenit în România din Germania, fiind dispuși să plătească o sumă cuprinsă între 13 și 22 de mii de euro pentru uciderea lui Daniel Tiberiu Vădineanu. Anterior, în Germania, ea a plătit o sumă de bani în avans pentru uciderea soțului, dar acea persoană și-a însușit banii fără să ducă planul la îndeplinire. Căutau pe altcineva să comită fapta după ce fuseseră refuzați de alte trei persoane în România”, a explicat Adrian Rapotan.

El a menționat că cele trei persoane contactate pentru comiterea faptei sunt din județul Constanța.

Anchetatorii spun că femeia plănuia uciderea fostului său soț pentru a putea prelua custodia copilului, în condițiile în care, astfel, ar fi avut dreptul de a administra averea omului de afaceri.

Liliana și Daniel Tiberiu Vădineanu au împreună un copil în vârstă de 6 ani și jumătate. Anchetatorii susțin că ei au fost căsătoriți timp de 6-7 ani, au divorțat anul trecut, custodia copilului este comună, dar domiciliul acestuia fusese stabilit la tatăl său.

Procurorul Matei Dragomir din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a spus că Lucian Sasu ar fi recunoscut fapta în fața anchetatorilor și pare că regretă cele întâmplate, în timp ce femeia neagă că ar fi fost implicată în așa ceva.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!