Constantin Grăjdan, omul care a încercat să îl scape de închisoare pe Adrian Năstase, trimis în judecată
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Constantin Grăjdan, fostul director al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), care a susținut printr-o adresă trimisă instanței supreme că prejudiciul provocat în dosarul „Trofeul Calității” nu există. Grăjdan este acuzat de favorizarea infractorului.
Procurorii anticorupție arată că, pe data de 22 mai 2012, Balaban Grăjdan Constantin Adrian, în calitate de inspector general al I.S.C., a emis către Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă prin care I.S.C. contesta existența prejudiciului în cauza penală aflată în curs de judecare privind pe inculpații Irina Paula Jianu, Gasparovici Diana, Năstase Adrian, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Mihail Cristian Vasile.
Grăjdan a emis adresa respectivă la doar 2 zile de la numirea sa în funcție, înainte de preluarea efectivă a atribuțiilor specifice funcției de inspector general al I.S.C. Documentul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor și într-un sens contrar intereselor legitime ale I.S.C., mai arată DNA.
Grăjdan ar fi premeditat această faptă, deoarece primele ordine emise în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanță a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpații judecați de instanța supremă.
Conform documentului semnat de Grăjdan, I.S.C. nu ar fi înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil și nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal, invocând în sprijinul afirmațiilor făcute, printre altele, un Raport al Curții de Conturi pentru anul 2004 care nu există.
Efectele adresei lui Grăjdan au fost înlăturate ca urmare a adresei de revenire transmisă de către I.S.C. Grăjdan a fost demis din funcție.
În dosarul Trofeul Calității, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a obligat pe inculpații Năstase Adrian, Jianu Paula Irina, Gasparovici Diana, Popovici Mariana Ioana, Popovici Bogdan în solidar cu SC EUROGRAFICA SRL la 3.337.452,5 lei despăgubiri civile către ISC și respectiv pe inculpații Jianu Paula Irina, Gasparovici Diana, Popovici Mariana Ioana, Popovici Bogdan în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A ROND SRL și pe Vasile Mihai Cristian în solidar cu partea responsabilă civilmente SC EUROGRAFICA SRL la plata a 3.143.931,9 lei (RON) cu titlu de despăgubiri civile.