Consumatori de heroină, prinși după ce au furat dintr-un magazin de cosmetice din Capitală
Doi bărbați și o femeie au fost prinși de jandarmi după ce au furat, duminică, dintr-un magazin de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu produse cosmetice în valoare de 200 de lei, aceștia declarând că au vrut să facă rost de bani pentru a-și cumpăra heroină, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
Cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, din București, au intrat în magazinul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și au furat mai multe produse cosmetice, după ce au distras atenția vânzătoarei, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Capitalei.
Aceasta a sesizat, în jurul orei 14.00, o patrulă de jandarmi care se afla în zonă, cele trei persoane fiind prinse în scurt timp, în autobuzul 368, cu produsele furate asupa lor.
Suspecții sunt consumatori de heroină și au declarat că au furat produsele pentru a face rost de bani pentru droguri, a precizat sursa citată.
Aceștia au fost conduși la Secția 1 de Poliție pentru continuarea verificărilor, iar jandarmii le-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă pentru care riscă între trei și 15 ani de închisoare.