Consumatorii români preferă în proporție de 35,3% brandurile autohtone
Consumatorul român este asaltat de o multitudine de branduri fie că este vorba de produse de pe rafturile magazinelor, fie de produse bancare sau chiar de sub butoanele telecomenzii.
Consumatorii români sunt în permanență fascinați de noutate, iar acest lucru face din România o piață relativ dificilă pentru producători și comercianți. Mai exact, dacă e suficient numele unui brand celebru ca să atragă consumatorul spre un produs, nu e suficient și ca să păstreze fidelitatea față de marca respectivă.