Consumul de CANABIS în scopuri MEDICALE, recomandat de europarlamentari: LĂSAȚI MEDICII să prescrie medicamente pe bază de marijuana
Propunerea de rezoluție a fost depusă pe 16 ianuarie, iar în text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează atât fumatul canabisului în scopuri medicale, cât nici nu permite cultivarea la domiciliu a marijuanei în scopuri terapeutice. De asemenea, convențiile ONU și dreptul internațional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de marijuana în tratarea anumitor afecțiun și nu există nicio reglementare internă a Uniunii Europene referitoare la introducerea pe piață a medicamentelor pe bază de canabis, scrie Forbes.
„Este necesar ca Consiliul European și autoritățile naționale să lucreze împreună pentru stabilirea unei definiții juridice a canabisului utilizat în scopuri medicale și să facă o distincție clară între medicamentele pe bază de canabis aprobate de EMA sau de alte agenții de reglementare, marijuana terapeutică care nu este susținut de studii clinice și alte utilizări ale canabisului (de exemplu, recreaționale sau industriale)”.
Rezoluția adoptată de europarlamentari îndeamnă Comisia și statele membre să abordeze această problemă la nivelul entităților care reprezintă bariere de reglementare, financiare și culturale ce frânează cercetarea științifică în ceea ce privește utilizarea canabisului în scopuri medicale și cercetarea privind marijuana în general. Totodată, se cere să se definească condițiile necesare pentru desfășurarea de cercetări științifice independente și credibile, pe baza unei game largi de materiale, în ceea ce privește utilizarea canabisului terapeutic.
„Cercetarea privind eventualele beneficii ale medicamentelor provenite din canabis și ale marijuanei în general a fost subfinanțată și ar trebui abordată în mod corespunzător în cadrul celui de-al nouălea program-cadru și în cadrul programelor naționale de cercetare, pentru a explora, printre altele, posibilele utilizări ale THC, CBD și ale altor canabinoide în tratamentul medical, precum și efectele acestora asupra corpului uman, incluzând aici învățămintele desprinse din experiența prescrierii în afara indicațiilor aprobate a canabisului”, arată rezoluția.
Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să cerceteze mai mult și să stimuleze inovația cu privire la proiectele medicinei bazate pe canabis, potrivit rezoluției.
Apelul europarlamentarilor
Lăsați medicii să prescrie medicamente pe bază de canabis. Eurodeputații au făcut apel la statele membre UE să permită medicilor să își folosească liberul arbitru în vederea prescrierii unor astfel de medicamente.
Când va intra în vigoare, costurile acestor medicamente vor fi acoperite prin scheme de asigurare medicală, la fel ca alte tipuri de medicamente.
Această reglementare va aduce mai mulți bani la bugetul public, va limita piața neagră și va asigura calitate. În plus, va limita accesul minorilor la această substanță, au mai susținut europarlamentarii.
Membrii PE au afirmat că există dovezi privind eficiența canabisului în creșterea poftei de mâncare și în limitarea scăderii în greutate asociată cu HIV/SIDA. Marijuana utilizată în scop medical poate diminua simptomele unor boli mintale precum psihoze, sindromul Tourette, dar și în cazul epilepsiei, Alzheimer, cancer, artrite și glaucom. În plus, reduce riscul de obezitate și diabet și diminuează durerile menstruale.
În vreme ce Organizația Mondială a Sănătății a recomandat oficial că CBD, compusul canabisului, nu ar trebui să fie clasificat drept substanță controlată, legislația din statele membre UE diferă mult pe acest subiect.
În decembrie 2018, Thailanda a legalizat marijuana în scop terapeutic, iar cu două luni mai devreme, Canada a devenit a doua țară din lume care a legalizat posesia, și consumul de canabis în scop recreativ, după Uruguay, în 2013.
Situația la nivel european
O nouă țară din UE a legalizat marijuana în scopuri medicinale, în luna martie: Grecia. Până acum, marijuana a fost legalizată în șase țări europene: Polonia, Cehia, Finlanda, Olanda, Portugalia și Spania și în alte 23 de țări din lume.
Planta este utilizată legal în scopuri medicinale pentru multe tipuri de cancer, HIV/SIDA și probleme neurologice în Austria, Cehia, Danemarca, Croația și Italia. Pe de altă parte, Spania, Olanda și unele state americane (cărora li se alătură acum Canada) consumul în scopuri recreative al marijuanei a devenit legal.