Prima pagină » Știri » Containere de prim ajutor, cu aer condiționat și apă curentă, în Sectorul 4 al Capitalei

Containere de prim ajutor, cu aer condiționat și apă curentă, în Sectorul 4 al Capitalei

Containere de prim ajutor, cu aer condiționat și apă curentă, în Sectorul 4 al Capitalei
Șase containere cu aer condiționat, branșare la instalația electrică și cea de apă și canal și cu grup sanitar vor înlocui corturile anti-caniculă în Sectorul 4 al Capitalei, unde vor rămâne în permanență pentru acordarea primului ajutor și în alte situații.

Șase containere cu aer condiționat, branșare la instalația electrică și cea de apă și canal și cu grup sanitar vor înlocui corturile anti-caniculă în Sectorul 4 al Capitalei, unde vor rămâne în permanență pentru acordarea primului ajutor și în alte situații.

Primăria Sectorului 4 a demarat, duminică, amplasarea celor șase containere, destinate acordării primului ajutor cetățenilor, în situații de urgență, informează un comunicat.

Așadar, în premieră la nivelul Capitalei, în locațiile în care Primăria Sectorului 4 poziționa de obicei corturile anti-caniculă – Piața Unirii, Piața Progresul, Piața Sudului, Big Berceni, metrou Brâncoveanu și Parcul Tineretului, vor fi amplasate și vor rămâne permanent cele șase containere.

Acestea respectă cerințele impuse de legislația în vigoare privind acordarea primului ajutor în cazul înregistrării unor temperaturi extreme, fie caniculă, fie ger, cât și în contextul producerii oricărui tip de situație de urgență, inclusiv cutremur sau inundații.

Totodată, containerele mai pot fi utilizate în orice activitate a Primăriei Sectorului 4, inclusiv în cadrul campaniilor de informare și conștientizare sau a oricărui tip de acțiune care presupune desfășurare în spațiul public.

Asigurând condiții civilizate, containerele dispun de aer condiționat, branșare la instalația electrică, la cea de apă și canal, grup sanitar, pat pliant, trusă medicală de prim ajutor, tensiometre, teste de glicemie, masă, scaune, dozator cu apă potabilă, termos pentru ceai, pături, pahare de unică folosință.

„Pe lângă condițiile pe care le oferă, cele șase containere sunt rezistente, sigure și pot fi cu ușurință amplasate sau reamplasate oricând, pe toată perioada anului, în orice punct al Sectorului 4, în funcție de necesități”, spune Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 4.

Costul estimat pentru un astfel de container este de aproximativ 9.000 de lei.

Autor

Citește și