CONTRABANDĂ. Au fost găsite 10 milioane de ţigări aduse din Georgia
Poliţiştii de la Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa, au descoperit aproximativ 10 milioane de ţigarete de contrabandă, în urma unui control în portul Constanţa Sud Agigea, transmite, luni, Poliţia Română.
Ţigările au fost făsite într-un container sosit din Georgia, având ca destinatar o societate comercială din Bucureşti.
„În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit aproximativ 10.000.000 de ţigarete, acestea fiind ridicate de autoritatea vamală”, arată Poliţia Română.
Oamenii legii au făcut, în acest dosar, şase percheziţii domiciliare.
Astfel, poliţiştii au identificat cinci laptop-uri, trei unităţi de lucru tip P.C., trei imprimante, stickuri de stocare, cinci telefoane mobile, dar şi înscrisuri constând în documente vamale şi comerciale.
Trei persoane au fost duse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime în vederea audierii.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, precum şi de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanţa.