Controale privind tăierile din păduri din zonele inundate. „Am dispus ancheta pentru a ne asigura că inundațiile sunt datorate strict cauzelor naturale”
Controalele vor fi efectuate de Corpul de Control al ministrului Mediului, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, cât și de inspectoratele teritoriale de regim silvic și vânătoare (ITRSV), să demareze controale amănunțite privind acordarea autorizațiilor de exploatare forestieră în județul Gorj.
Ancheta va începe din orașul Novaci și va continua și în celelalte localități din județ afectate de inundații.
Conform dispoziției ministrului, ancheta va urmări să verifice amenajamentele forestiere, autorizațiile de exploatare forestieră, cât și felul în care aceste autorizații au fost respectate de către exploatatori.
„Am dispus această anchetă pentru a ne asigura că inundațiile din România sunt datorate strict cauzelor naturale și nu exploatării forestiere în afara reglementărilor legale. Aștept concluziile anchetei pentru a vedea în ce măsura se impun eventuale corecții legislative ori răspunderi ale exploatatorilor sau instituțiilor care autorizează astfel de activități”, a declarat Attila Korodi.
De la sfârșitul săptămânii trecute, Muntenia și Oltenia sunt afectate de inundații masive.
Un număr de 1.184 persoane au fost evacuate și 99 de locuințe au fost distruse, la care se adaugă alte 168 locuințe avariate și 2.003 case inundate, a anunțat ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, miercuri, la comandamentul pentru situații de urgență de la Guvern.
Totodată, trei bărbați, doi din Vâlcea și unul din Argeș, au murit luați de ape.