Control al Comisiei Europene, în cadrul MCV, în perioada 25-27 iunie
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a fost desemnat să facă parte din Comisia MCV care va pregăti materialul pe care îl va prezenta Comisiei Europene (CE).
„De la Ministerul Justiției am primit o scrisoare pentru a desemna o persoană de contact și evident, de a formula o serie de considerente în perspectiva misiunii care urmează să vină de la Comisia Europeană pe partea de MCV, la sfârșitul lunii iunie. Domnul senator Robert Cazanciuc este desemnat din partea Senatului, având în vedere că dânsul conduce și Comisia juridică”, a declarat la Parlament președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
În scrisoarea trimisă de ministrul Justiției conducerii Senatului, acesta anunță controlul CE în cadrul MCV din perioada 25-27 iunie și solicită ajutorul Parlamentului pentru pregătirea misiunii de evaluare. Tudorel Toader reamintește de modificarea legillor Justiției și de modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală care se află în dezbatere la Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache.
„Ref: Misiunea Comisiei Europene (CE) în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (25-27 iunie 2018). Reuniunea Comisiei MCV (6 iunie 2018)
Stimate domnule președinte,
Reprezentanța Comisiei Europene în România a comunicat faptul că următoarea misiune de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare ș Verificare (MCV) va avea loc în perioada 25-27 iunie 2018.
La acest moment, proiectul de agendă este în lucru la nivelul Comisiei Europene, urmând a fi înaintat, în regim de urgență, în format electronic, atunci când acesta va fi disponibil. În vederea pregătirii corespunzătoare a misiunii de evaluare, inclusiv în scopul întocmirii raportului de progrese, am aprecia primirea unei contribuții din partea Senatului României, pentru perioada de referință 1 martie – 31 mai 2018. Ar fi util ca progresele înregistrate să fie structurare raportat la recomandările din Raportul MCV publicat la data de 15 noiembrie 2017 (anexate), cu reliefarea principalelor teme de competența Parlamentului, în special privind recomandărie 1, 2, 3, 4, 7, 9, 10.
Având în vedere că legile justiției și modificările la Codul penal și la Codul de procedură penală reprezintă una dintre temele cele mai importante la acest moment pentru evaluarea de către Comisie a sustenabilității și ireversibilității progreselor înregistrate în cadrul MCV, în vederea asigurării unei poziții unitare a Parlamentului și a Guvernului, vă adresăm rugămintea de a transmite informații cu privire la: -perspectivele procesului legislativ privind legile justiției, în considerarea deciziilor Curții Constituționale a României; -perspectivele modificărilor Codului penal și Codului de procedură penală, asigurând, pe de o parte, punere în acord a legislației penale cu deciziile Curții Constituționale și transpunerea Directivelor europene, iar pe de altă parte, continuitatea luptei împotriva corupției.
Din Comisia MCV, potrivit art. 3 alin. (1) dn H.G. nr. 216/2012, fac parte Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul delegat pentru afaceri europene, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casației și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casașie și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Integritate.
Potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. 216/2012, Ministerul Justiției poate invita la lucrările Comisiei MCV și reprezentanți din cadrul Administrației Prezidențiale, respectiv din cadrul Aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, reprezentanți ai oricăror autorități sau instituții publice, precum și reprezentanți ai asociațiilor de magistrați, ai profesiilor juridice și ai organizațiilor neguvernamentale cu activitatea în problemativa justiției sau a MCV. Având în vedere cele prezentate, avem plăcerea de a vă invita să analizați oportunitatea reprezentării Senatului României la lucrările Comisiei MCV”, se arată în scrisoarea ministrului Justiței.
Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumția de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care trebuia să fie implementată până în luna aprilie 2018. Autoritățile de la București au fost înștiințate de către CE cu privire la declanșarea procedurii din cauza neimplementarii Directivei Europene 343 din 2016, iar în termen de două luni oficialii trebuie să anunțe ce măsuri iau.
În prealabil, Comisia Europeană a lansat un îndemn României să adopte măsuri pentru corectarea deficitului bugetar, atrăgând atenția că evoluțiile politice din ultimul an generează dubii privind ireversibilitatea progreselor în reformarea sistemului judiciar și în combaterea corupției la nivel înalt.
„Evoluțiile din ultimul an au generat dubii ample privind ireversibilitatea și sustenabilitatea progreselor substanțiale înregistrate de România în reformarea sistemului judiciar și în combaterea corupției la nivel înalt. Independența justiției este supusă provocărilor și există presiuni asupra instituțiilor judiciare și asupra sistemului instituțional de combatere a corupției, în timp ce progresele în problemele rămase sunt obstrucționate”, subliniază Comisia Europeană.