Controlul judiciar impus Codruței Kovesi, criticat de eurodeputații din Comisia LIBE: „Un truc josnic al actualei guvernări corupte”

Publicat: 29 03. 2019, 19:37
Actualizat: 12 04. 2019, 12:32

„Cu atât mai mult ca doamna Kovesi să fie numită Procuror Șef European. Săptămâna viitoare a treia rundă de negocieri cu Consiliul”, a scris Judith Sargentini pe Twitter, publicând un articol din presa străină despre punerea sub control judiciar a fostei șefe DNA.

Sargentini este membru din Olanda în Grupul Verzilor și vicepreședintele Comisiei de Libertăți și Drepturi (LIBE) din Parlamentul European.

O altă membră din Comisie LIBE, Ana Gomes, membră portugheză din grupul europarlamentar al socialiștilor PES, a scris pe Twitter: „Un truc josnic al actualei guvernări corupte a lui #LiviuDragnea și a premierului său marionetă. Unul prostesc: ar putea la fel de bine să se întoarcă împotriva sa. @PES_PSE și @Progresiștii aud și fac ce #SocialDemocrații Suedezi recomandă pe #PSD #România”.

 

„Este extrem de dubios și îngrijorător ce se întâmplă în România acum: Guvernul român încearcă de ceva vreme să o împiedice pe Laura Codruța Kovesi din a deveni procurorul șef european. Acum o entitate judiciară nou formată care este direct controlată de către exact același guverno acuză de corupție. România trebuie să garanteze o investigație independentă și complet transparentă!”, a scris și Ska Keller, candidatul fruntaș al Verzilor la europarlamentare, pe aceeași rețea de socializare. Ea este membră supleantă a Comisiei LIBE din Parlamentul European.

Alt membru al Verzilor, Rebecca Harms, a precizat pe Twitter: „Scandalos. Inacceptabil. Asta crește lipsa de încredere față de Guvernul și autoritățile României. #StatDeDrept ? @UdoBullman @guyverhofstadt @MAERomania @TimmermansEU @JunckerEU @eucopresident #Romania #Corrupție”.

De asemenea, președintele Parlamentului European Antonio Tajani a afirmat, vineri pe Twitter, că este îngrijorat de veștile privind punerea sub control judiciar a Laurei Codruța Kovesi, precizând că PE susține candidatura acestei la șefia Parchetului UE și că va ridica problema la reuniunea de miercurea viitoare cu liderii grupurilor.

La rândul său, Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE) pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, a exprimat preocupare în legătură cu procedurile care o vizează pe Laura Codruța Kovesi, avertizând că ar putea cere o dezbatere în viitoarea legislatură a Parlamentului European.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas, a declarat, vineri, că e crucial ca toți candidații înscriși pentru șefia Parchetului European, printre care se număr și Laura Codruța Kovesi, să fie tratați corect și să poată participa la toți pașii procedurii de selecție.

Laura Codruța Kovesi a fost plasată de Secția pentru Investigația Infracțiunilor din Justiție sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (5 fapte) și mărturie mincinoasă. De asemenea, s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostei șefe DNA. Una dintre interdicții este aceea de a nu părăsi țara.

Fostului procuror-șef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în țară a lui Nicolae Popa și cel privindu-i pe procurorii DNA Ploiești.

Laura Codruța Kovesi a contestat, vineri, controlul judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secției de anchetare a magistraților, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Contestația a fost depusă la sediul Inaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-șef european, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie. Mai urmează două runde de negocieri între echipa PE și Consiliu, pe 4 și 10 aprilie.