CONTROVERSE | „Uitați cât sânge e pe mine!” Scandal la un centru de carantină după ce un bărbat s-a aruncat pe fereastră
Un bărbat s-a aruncat pe fereastră, la un centru de carantină pentru persoanele suspecte de coronavirus, din Piatra Neamț, dar susținea că a fost bătut de polițiști locali.
Scandalul a avut loc marți seară (n.r. 25 martie 2020), de un bărbat de 35 de ani, care, după ce a consumat alcool, s-a aruncat de la etajul unu al centrului de carantină, relatează a1.ro.
Acesta s-a ales cu o fractură deschisă la picior şi a fost transportat la spital.
Bărbatul se afla în autoizolare la domiciliu din data de 18 martie 2020, însă marți ar fi părăsit casa și ar fi plecat să-şi vadă iubita. În casa ei, pe fondul consumului de alcool, acesta a devenit violent iar mama femeii a sunat la 112.
Ulterior, poliţiştii l-au preluat pe bărbat și l-au condus la un centru de carantină din oraș, dar în jurul orei 18:30 bărbatul susținea că a fost bătut de polițiști.
„M-a bătut Poliţia. Luaţi camerele de la Poliţie. Eram la puşcărie, eram. Uitaţi! Daţi asta să vedeţi cât sânge pe mine!”, a spus bărbatul.
Ce susțin cei de la centrul de carantină
personalul de la centurl de carantină susține că la doar o jumătate de oră după ce a ajuns în clădire, bărbatul a încercat să fugă, sărind de la etajul unu ceea ce i-a provocat o fractură deschisă la picior. A fost chemată imediat ambulanţa care l-a transportat la spitalul din Piatra-Neamţ.
Cadrele medicale care l-au preluat au fost echipate complet iar bărbatului i-a fost pusă o mască pe faţă.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului.