Convenția de la Viena din 1968, ratificată în 1980, invocată de IGPR pentru sancționarea șoferului cu numere M..EPSD
Reprezentanții Poliției Române au comunicat că răspunsul autorităților din Suedia referitor la proprietarul mașinii cu număr M….PSD a fost că aceste numere personalizate ale autoturismului sunt valabile pe teritoriul Suediei, dar nu pot fi folosite pe teritoriul altor state.
„Este foarte adevărat că această situație este o premieră pentru țara noastră și din acest motiv am solicitat sprijinul partenerilor străini prin intermediul canalelor de comunicare pe care le avem la dispoziție. Este o situație inedită pentru noi și pentru o documentare corectă, am solicitat autorităților din Suedia, prin intermediul canalelor, lămuriri cu privirea la situația juridică a autoturismului. Vă reamintim că este vorba de o verificare a legislației internaționale. Răspunsul autorităților de aplicare a legii a fost comunicat Poliției Române, conform căruia numerele personalizate sunt valabile pe teritoriul Suediei, nu pot fi folosite pe teritoriul altor stat decât dacă acestea permit acest lucru”, a declarat Andrei Lință, șeful Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala.
Brigada Rutieră transmite că a fost întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Ștefănescu, românul care conduce mașina M…E PSD, pe motiv că automobilul nu are drept de circulație în țară cu acele plăcuțe.
Iată explicațiile Poliției Române: