Copii la spital după ce s-au intoxicat cu gaz de sondă în timp ce se plimbau cu bicicleta

Publicat: 09 11. 2013, 16:22
Actualizat: 28 03. 2019, 11:07

 Doi băieți de 12 și 14 ani s-au intoxicat cu gaz de sondă, sâmbătă, în timp ce se plimbau cu bicicletele în apropierea unui parc de sonde din județul Dâmbovița, copii fiind transportați cu ambulanța, respectiv cu un elicopter SMURD la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Dâmbovița, incidentul a avut loc între localitățile Adânca și Bucșani, lângă un parc de sonde.

„Primele noaste date arată că băiatul de 14 ani se plimba cu bicicleta împreună cu băiatul de 12 ani, și el tot cu un vehicul pe două roți, în apropierea platformei petroliere dintre Adânca și Bucșani, iar la un moment dat celui mai mare i s-a făcut rău. Un paznic de la societatea din zonă a anunțat la 112 că băiatul de14 ani este în stare de inconștientă, căzut la pământ, și necesită îngrijiri medicale, iar cel de 12 ani se află în stare mai bună. Acești copii s-ar fi intoxicat cu gaz metan, este o constatare medicală preliminară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Adelina Torcica.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița și un elicopter SMURD.

„Băiatul de 14 ani a fost stabilizat, iar cel de 12 ani este în stare bună, dar cadrele medicale au decis că aceștia să fie transportati la un spital din București pentru investigații suplimentare”, a mai spus reprezentantul Poliției Dâmbovița.

Ulterior, băiatul de 14 ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, iar cel de 12 ani a fost adus cu o ambulanță, la aceeași unitate medicală.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.