Copil de 10 ani dat dispărut în timpul viscolului, găsit mort într-o râpă
Copilul de 10 ani din județul Iași care a fost dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni a fost găsit mort, marți, într-o râpă, anchetatorii spunând că acesta s-a rătăcit în timp ce se întorcea de la școală, din cauza viscolului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Corpul băiatului a fost găsit de către jandarmi într-o râpă, acoperit de zăpadă, la o distanță de aproximativ 300 de metri de casă. Copilul se întorcea de la școală și s-a rătăcit, în condițiile în care era viscol puternic.
„Jandarmii au observat mai întâi ghiozdanul copilului, de culoare roșie, apoi au dat zăpada la o parte, găsind trupul băiatului. A fost sesizată imediat Poliția”, a declarat Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iași.
La fața locului a mers o echipă formată din polițiști, un procuror criminalist și un medic legist.
În urmă cu câteva zile, tatăl copilului a fost chemat la sediul Poliției Județene Iași pentru a fi testat cu detectorul de minciuni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât bărbatul s-a prezentat în fața polițiștilor într-o stare avansată de ebrietate. Polițiștii încercau să afle detalii legate de dispariția copilului, având totodată unele semne de întrebare în acest caz.
Copilul, în vârstă de 10 ani, din comuna ieșeană Focuri, a plecat în 24 ianuarie de la școală, dar nu a mai ajuns acasă, tatăl acestuia spunând că a crezut inițial că băiatul a mers la bunici. El a sesizat Poliția la câteva zile după dispariția băiatului său.
Băiatul, a cărui mamă a murit anul trecut, mai are zece frați, o parte dintre aceștia fiind dați în plasament, din cauza condițiilor precare de trai ale familiei.
Conducerea școlii din localitatea Focuri spunea că băiatul era elev în clasa a II-a și că în ziua în care a fost semnalată dispariția copilul a refuzat să intre la ore, rămânând în curtea unității de învățământ.