Accidentul a avut loc pe principala stradă a orașului Galați. Copilul traversa strada pe o trecere de pietoni în momentul în care a fost lovit de mașină.
Victima a traversat pe culoarea verde a semaforului în timp ce se afla pe bicicletă și a fost lovită în plin de o mașină de teren. În urma accidentului copilul a fost transportat la spital
„Accidentul rutier s-a produs pe strada Brăilei, în fața IPJ Galați. Un minor de 13 ani a traversat strada pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului, el se afla pe bicicletă. A fost accidentat de un autoturism condus de o tânără de 20 de ani. Victima a fost transportată la spital cu leziuni la picioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.
În urma accidentului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.