Copil de 4 ani și părinții acestuia, loviți de o mașină pe trotuar, la Murfatlar

Copil de 4 ani și părinții acestuia, loviți de o mașină pe trotuar, la Murfatlar
Publicat: 16/09/2012, 13:33
Actualizat: 29/09/2018, 10:31

Un copil în vârstă de 4 ani și părinții acestuia au ajuns la spital, sâmbătă seară, după ce au fost loviți de o mașină scăpată de sub control și care a pătruns pe trotuar, accidentul petrecându-se în localitatea constănțeană Murfatlar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Constanța, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20.00, pe DN 3, în localitatea Murfatlar.

Accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism Hyundai, care circula din direcția localității Ciocârlia către Murfatlar și care din cauza vitezei, într-o curbă, a pierdut controlul volanului.

Mașina a intrat pe contrasens și apoi a pătruns pe trotuar, accidentând un copil de patru ani și pe părinții acestuia. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, mama și copilul fiind raniți mai ușor, în timp ce bărbatul este în stare mai gravă.

Polițiștii au stabilit că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. El este cercetat pentru vătămare corporală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?