Copil de 4 ani și părinții acestuia, loviți de o mașină pe trotuar, la Murfatlar
Un copil în vârstă de 4 ani și părinții acestuia au ajuns la spital, sâmbătă seară, după ce au fost loviți de o mașină scăpată de sub control și care a pătruns pe trotuar, accidentul petrecându-se în localitatea constănțeană Murfatlar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Constanța, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20.00, pe DN 3, în localitatea Murfatlar.
Accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism Hyundai, care circula din direcția localității Ciocârlia către Murfatlar și care din cauza vitezei, într-o curbă, a pierdut controlul volanului.
Mașina a intrat pe contrasens și apoi a pătruns pe trotuar, accidentând un copil de patru ani și pe părinții acestuia. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, mama și copilul fiind raniți mai ușor, în timp ce bărbatul este în stare mai gravă.
Polițiștii au stabilit că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. El este cercetat pentru vătămare corporală.