Copil de cini ani, rănit grav de un moped condus de un tânăr băut și fără permis. Conducătorul mopedului a fugit de la locul accidentului
Un copil în vârstă de cinci ani, din localitatea băcăuană Valea Seacă, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit în plin de un moped condus de un tânăr băut și fără permis care a fugit de la locul accidentului imediat după producerea acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bacău, băiețelul mergea, însoțit de sora sa, pe partea carosabilă a drumului județean care tranzitează localitatea Valea Seacă când, la un moment dat, a fost lovit în plin de mopedul condus de tânărul de 35 de ani.
Imediat după producerea accidentului, conducătorul mopedului a fugit din zonă, în timp ce copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a rămas internat la Secția de Pediatrie a unității medicale.
„În urma acțiunilor întreprinse, conducătorul mopedului a fost depistat de polițiști și testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Din verificări, s-a mai stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
Polițiștii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 35 de ani pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.