Copil de patru ani, găsit mort în casă de către frații săi mai mari
Un copil de patru ani din localitatea vasluiană Valea Cânepii a fost găsit mort în casă de către frații săi, în momentul în care aceștia s-au întors, marți, de la școală, Poliția declanșând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primelor informații furnizate de anchetatori, copilul era întins pe un din pat din locuință, când frații mai mari au constatat că acesta nu mai respiră și și-au anunțat mama, care l-a luat pe băiețel și l-a dus la cabinetul medical din sat, fiind solicitată și o ambulanță.
„Echipajul medical care a mers la intervenție nu a mai putut face nimic pentru copil, fiind constatat decesul. Băiețelul nu figura cu probleme medicale în evidențele medicilor, astfel încât moartea este considerată una suspectă”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, care în urma necropsiei va stabili cauza decesului.