Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, copilul a fost găsit mort în râul care trece prin apropierea localității Grivița, la o adâncime de cinci metri, la acțiunea de căutare participând peste 40 de polițiști, pompieri și voluntari.
Operațiunea polițiștilor, pompierilor și voluntarilor a început în cursul serii de miercuri, după ce părinții copilului au sunat la 112 și au anunțat că nu îl găsesc pe băiat, ei căutându-l mai multe ore pe la rude și prin sat.
Băiețelul fusese văzut ultima dată miercuri după-amiază în timp ce se juca alături de mai mulți copii pe un drum sătesc. La un moment dat, copilul a dispărut de la locul de joacă, fără să spună cuiva unde merge.
„Polițiștii desfășoară cercetări în acest caz pentru lămurirea împrejurărilor concrete în care băiețelul și-a pierdut viața. La o primă examinare a cadavrului, nu s-au pus în evidență urme de violență pe trupul copilului”, a declarat, joi, responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.
Trupul copilului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, pentru necropsie.