Copil de șapte ani mort după ce a căzut într-un bazin cu apă dintr-o fabrică dezafectată din Fetești
Un băiat de șapte ani din municipiul Fetești a murit, joi seară, după ce a căzut într-un bazin cu apă dintr-o fabrică dezafectată din oraș, al cărui perimetru nu era împrejmuit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, părinții băiatului au sesizat lipsa acestuia și au plecat împreună cu vecinii să-l caute în locurile unde știau că se juca de obicei.
La un moment dat, aceștia au observat un papuc plutind pe apă, la una dintre gurile de aerisire ale bazinului din incinta fabricii dezafectate.
Ulterior, familia copilului a sunat la 112, iar la fața locului au venit pompierii militari de la Garda de Intervenție Fetești din cadrul ISU Ialomița, care au început căutările băiatului în bazinul adânc de aproximativ trei metri.
Pompierii au scos trupul copilului din bazinul respectiv, urmând să fie dus la morgă pentru necropsie.
Bazinul, care are o suprafață de 25 de metri pătrați și nu este împrejmuit cu gard, este situat lângă un cartier de locuințe din Fetești.
Din primele cercetari a rezultat că bazinul are capac, dar copilul ar fi căzut în apă printr-una dintre cele două guri de vizitare ale acestuia.