Copil de șapte ani, mușcat de un câine care a scăpat din lanț din curtea unui localnic
Un copil în vârstă de șapte ani din comuna suceveană Pătrăuți, trimis de bunică la un magazin din localitate, a fost mușcat de mai multe ori de un câine care a scăpat din lanț din curtea unui localnic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliției Județene Suceava, incidentul a avut loc marți, dar bunica băiețelului a sesizat polițiști abia joi după-amiază.
În urma cercetărilor s-a stabilit că bunica și-a trimis nepotul la un magazin din apropiere pentru cumpărături, iar la întoarcere, ajungând în dreptul locuinței unui vecin, copilul de șapte ani a fost atacat de câinele acestuia care scăpase din lanț.
Copilul a povestit că animalul se afla la colțul străzii, iar când a trecut pe lângă el l-a mușcat de mai multe ori.
Băiețelul a fost dus de bunică la spital, medicii stabilind că are mai multe plăgi mușcate la coapsa stângă și la torace.
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal.