Copil de un an și jumătate la spital în stare gravă, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Argeș
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Argeș, primele date ale anchetei arată că mama băiețelului, bolnavă de astm, a lipsit câteva momente pentru a-și lua aparatul de areosoli, timp în care copilul a căzut de la geam.
„Băiatul a fost transportat imediat la camera de primiri urgențe, unde a fost stabilizat. Este lovit la cap, la torace și abdomen, la piciorul și la mâna stângă”, a declarat medicul Adina Enescu de la Spitalul de Pediatrie Pitești.
După o oră de tratament și investigații, copilul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, medicii confirmând că starea băiețelului este stabilă.
Polițiștii au început o anchetă în acest caz.
Vineri, un copil de un an și jumătate a murit după ce a fost scăpat din brațe de bunicul său, de la etajul al doilea al blocului în care locuiau, bărbatul fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
Incidentul a avut loc într-un bloc din cartierul Prundu din Pitești.