Copil de un și jumătate la spital după ce a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din Bacău

Publicat: 20 05. 2014, 21:49
Actualizat: 27 09. 2018, 23:04

Potrivit primelor informații oferite de polițiștii băcăuani, băiețelul a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc turn de pe Calea Republicii din Bacău.

Lăsat nesupravegheat de către mama sa, care se afla în locuință în momentul producerii incidentului, copilul s-ar fi urcat pe pervazul ferestrei de pe un pat aflat în apropiere, ulterior el căzând.

În urma impactului cu solul, băiețelul a suferit numeroase traumatisme, însă a supraviețuit.

Mai mulți trecători au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au solicitat intervenția unei ambulanțe, care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

„Copilul se află internat la Terapie Intensivă, starea sa fiind una gravă. Băiețelul este stabil hemodinamic, respiră singur, fără ajutorul aparatelor, însă prognosticul este rezervat, în condițiile în care a suferit multiple fracturi, de bază de craniu, orbită și membre, precum și traumatism abdominal”, a declarat, marți, directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Țaga.

La sesizarea echipajului medical de pe ambulanță, polițiștii băcăuani au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce condiții a avut loc incidentul.