Copilă de nici doi ani, abandonată într-o clădire din Iași. Fetița era în grija unei persoane fără adăpost
O fetiță în vârstă de nici doi ani de zile a fost abandonată în clădirea dezafectată a unei foste fabrici din Iaşi. Copila a fost lăsată într-un adăpost improvizat şi a fost găsită de către poliţiştii ieşeni în urma unui apel telefonic.
În seara de 23 ianuarie, poliţiştii locali din Iaşi au fost anunţaţi prin telefon despre faptul că o minoră a fost găsită în clădirea fostei fabrici de ţigarete din oraş.
Polițiștii au mers imediat la locul menţionat şi au luat măsurile necesare.
Din primele informaţii, se pare că minora se afla în grija unei persoane fără adăpost.
„În jurul orei 18.20, la Dispeceratul Poliţiei Locale Iaşi a apelat un cetăţean care sesiza că, într-un adopost improvizat din clădirea fostei fabrici de ţigarete se afla o persoană fără adăpost, căreia i-a fost încredinţată spre îngrijire o minoră în vârstă de doar doi ani”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi.
Cazul, preluat de către autorităţile responsabile
Autorităţile care au ajuns la faţa locului au constatat că fetiţa nu se afla în grija părinţilor.
Astfel, aceasta a fost luată din incinta clădirii abandonate şi a fost dusă într-un centru de plasament din oraş.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii locali din cadrul Serviciului 1, împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Iaşi şi Secţiei 6 Iaşi. Aceştia au constatat că cele sesizate se confirmă.
Astfel prin dispeceraţul Poliţiei Locale Iaşi a fost informată D.G.A.S.P.C. Iaşi, care a dirijat un asistent social la faţa locului şi a prelut cazul.
În urma verificării de situaţie, a fost necesară extragerea minorei, în vârstă de un an şi patru luni, din mediul în care locuia, fără nici unul dintre părinţi. Copilul a fost transportat la Centrul de Plasament Veniamin Costache Iaşi”, adaugă reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi.
Clădirea fostei fabrici de ţigarete din Iaşi este dezafectată şi este cunoscut faptul că, de multe ori, în acest loc îşi găsesc adăpost oamenii străzii.