Copila în vârstă de 12 ani, dispărută de trei zile, a fost găsită în compania unui bărbat de 29 de ani. Fata ar fi întreținut RELAȚII INTIME cu acesta

Publicat: 09 04. 2023, 12:17
Actualizat: 09 04. 2023, 12:18
Două persoane, electrocutate într-o piscină!

Fata în vârstă de 12 ani care a dispărut din Prahova încă de vineri seară, a fost găsită duminică dimineață de polițiști, în Buzău, acolo unde se afla în compania unui bărbat în vârstă de 29 de ani.

Dispariţia fetei a fost anunţată la secţia de poliţie rurală din comuna Cocorăştii Colţ de către mama acesteia, vineri seară, la ora 22.

Femeia a povestit că fiica sa a plecat voluntar de la domiciliu şi nu este de găsit.

Sâmbătă, Poliţia a făcut publice fotografia şi semnalmentele fetei, solicitând sprijinul populaţiei pentru găsirea acesteia.

Duminică, poliţiştii au găsit-o pe copilă pe raza comunei Săhăteni, în judeţul Buzău. Ea era împreună cu un bărbat în vârstă de 29 de ani.

Aparent, cei doi se cunoscuseră anterior, iar bărbatul a păstrat legătura cu adolescenta pe Instagram şi a convins-o pe aceasta să meargă la el, au declarat sursele judiciare, potrivit News.ro.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu un bărbat în vârstă de 29 de ani”, a anunțat Biroul de Presă al Poliției Prahova.

Bărbatul, reținut pentru 24 de ore

Primele verificări ale poliţiştilor arată că fata a avut relaţii intime cu bărbatul, ea spunând că a consimţit în acest sens.

Bărbatul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.

În plus, pentru că a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism iar poliţiştii au constatat că nu are permis, acesta este acuzat şi de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

În urma probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.