Copilul care a murit acasă după externare suferea de 7-8 afecțiuni
Potrivit comisarului șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, polițiștii au fost sesizați, joi dimineață, la ora 07.00, de către părinții copilului, care au spus că băiatul lor în vârstă de nouă ani a murit la domiciliu, ei susținând că este vorba despre o culpă medicală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„O echipă de polițiști de la Secția Săcele s-a deplasat la locul indicat pentru a face cercetări, iar cadavrul a fost transportat la Medicină Legală pentru necropsie. Primul pas este necropsia, apoi, dacă este cazul, se va sesiza și Colegiul Medicilor. Sunt mai multe ipoteze: se fac verificări să vedem dacă a fost vorba despre un tratament greșit sau dacă tratamentul indicat de medici nu a fost urmat corespunzător la domiciliu după externare”, a declarat Naghi corespondentului MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, cert este că, după primele verificări, nu există urme de violență pe corpul copilui.
Copilul a fost internat, în perioada 5-12 mai, la două spitale, și anume Spitalul de Copii și Spitalul de Boli Infecțioase, suferind de șapte – opt afecțiuni printre care hiperglicemie, obezitate, pneumonie, amigdalită, sinuzită.
Polițiștii brașoveni au deschis o anchetă, după ce familia unui copil de nouă ani, din Săcele, care a murit acasă, joi dimineață, la scurt timp după ce a fost externat din spital, a făcut o sesizare în acest sens, a informat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
Copilul a fost externat ultima oară din Spitalul de Boli Infecțioase, cu „stare generală bună”, unde fusese internat pentru că avea varicelă, însă sufera și de alte afecțiuni.
Joi dimineață, copilul a murit la locuința sa din Săcele, părinții acestuia sesizând imediat Poliția Brașov, care a început o anchetă în acest caz.
Președintele Asociației Pacienților, Vasile Barbu, a declarat, joi, referindu-se la cazul copilului de nouă ani care a murit acasă la scurt timp după externare, că „este foarte clar că a fost o neglijență din partea medicului curant”.
„Aici în cazul acesta este foarte clar că a fost o neglijență din partea medicului curant. Cred că investigațiile nu s-au făcut complet. Cred că este vorba clar de un malpraxis, că nu se poate întâmpla un astfel de eveniment, doar că pacientrul nu a fost corect investigat. A-l trimite acasă, se intâmplă frecvent acest lucru, sunt superficiale de multe ori investigațiile în spital. Cred că de data aceasta trebuie să răspundă cineva”, a declarat președintele Asociației Pacienților, Vasile Barbu.