Prima pagină » Știri » Copilul de opt luni din Galați, strâns de gât de mama sa, a murit

Copilul de opt luni din Galați, strâns de gât de mama sa, a murit

Copilul de opt luni din Galați, strâns de gât de mama sa, a murit
Copilul de opt luni care a fost strâns de gât de mama sa, cunoscută ca suferind de depresie, a murit, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Pediatrie din Galați. Mama va fi supusă unei expertize psihiatrice și ar putea fi acuzată de omor calificat.

Incidentul a avut loc sâmbătă, într-un apartament din orașul Galați. Potrivit polițiștilor, IPJ Galați a fost sesizat că o femeie și-ar fi strâns de gât fiul, în vârstă de 8 luni.

Femeia este cunoscută ca suferind de depresie, iar la sosirea ambulanței aceasta avea venele tăiate.

Ambulanța a făcut manevre de resuscitare asupra copilului, reușind să-l stabilizeze hemodinamic și să-l transporte la spital. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, bebelușul a murit, au declarat surse medicale, pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Din primele verificări s-a constatat că femeia suferă de depresie, fiindu-i administrate medicamente în acest sens, iar când soțul, împreună cu celălalt fiu, s-au întors de la cumpărături, aceasta le-a spus că l-a sugrumat pe celălalt copil al lor”, au spus reprezentanții IPJ Galați.

După moartea copilului, anchetatorii vor solicita realizarea unei expertize psihiatrice pentru a stabili încadrarea faptei. În funcție de rezultatele expertizei, femeia care și-a omorât copilul ar putea fi acuzată de omor calificat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile