Prima pagină » Știri » Coplata ar putea rămâne la medici, pentru a-i motiva

Coplata ar putea rămâne la medici, pentru a-i motiva

Coplata ar putea rămâne la medici, pentru a-i motiva
Introducerea coplății nu a adus mari beneficii spitalelor, de aceea ne gândim la posibilitatea ca aceasta să rămână medicilor, în special pentru a-i motiva

Introducerea coplății nu a adus mari beneficii spitalelor, de aceea ne gândim la posibilitatea ca aceasta să rămână medicilor, în special pentru a-i motiva, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

„Din analizele pe care le-am făcut pot spune că, până acum, coplata nu a atins efectul scontat, cred că nu a fost bine gândită. Managerii nu au fost foarte încântați să o colecteze, mai mult decât atât, spuneau că ei cheltuiesc mai mult pe formularele pe care trebuie să le ia, decât pe ceea ce încasează din coplată. Cred că cel mai bine ar fi ca această coplată să meargă direct la medic”, a spus ministrul Sănătății.

Potrivit lui Bănicioiu, coplata ar putea fi o formă de a motiva medicii, dar o decizie în acest sens va fi luată după o discuție cu Colegiul Medicilor din România, care se va pronunța asupra ideii ca banii adunați să meargă direct către medici.

Ministrul Sănătății a precizat că, prin noul pachet legislativ, medicii ar putea avea și o altă formă de venit lucrând în sistemul public.
„Vrem, totodată, să dăm posibilitatea medicului să lucreze după orele de program, dar în regim de taxă, folosind infrastructura unității sanitare. În acest context, medicul nu va mai merge în spitalul privat, dar și acest aspect îl vom discuta cu Colegiul Medicilor din România”, a mai spus Bănicioiu.

Coplata la externare, introdusă la 1 aprilie 2013, este stabilită de fiecare spital în parte, la o sumă între 5 și 10 lei.

Coplata, prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenței medicale în perioada 2013-2014, nu se plătește pentru urgențe, internările pacienților cu boli cronice, a căror patologie necesită spitalizări multiple, și nici de către pacienții în vârstă de până la 18 ani, gravide, lăuze, pensionari cu venituri sub 740 de lei și persoanele cu handicap.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre