Corlățean: 40.000 de copii au apelat la beneficii sociale în Marea Britanie în 2012, doar 324 români
Ministrul Corlățean a precizat, pentru MEDIAFAX, că există o discrepanță între declarațiile unor politicieni britanici privind accesul românilor la beneficiile sociale din M. Britanie și realitatea potrivit căreia în 2012 doar 324 de copii români au cerut sprijin, dintr-un total de 40.000 de copii.
În cadrul vizitei de lucru efectuate la Londra, joi și vineri, ministrul de Externe, Titus Corlățean, a discutat, printre altele, cu omologul britanic, William Hague, problema „abuzurilor” la dreptul la libera circulație în UE.
„Trebuie să privim cu atenție și reglementările europene, dar și cele naționale din state membre, spunând un lucru foarte clar: cei care stau mai mult de trei luni pe teritoriul unui stat membru trebuie să demonstreze după aceea că au o sursă de venit legală, că au un loc de muncă, își plătesc taxele și impozitele. Or, astfel de situații de încălcare a legislației europene din păcate există. Era firesc ca politic să reafirmăm faptul că vom coopera din acest punct de vedere”, a declarat Titus Corlățean.
Totodată, va continua cooperarea și pentru combaterea aspectelor de infracționalitate. În acest sens, România a trimis recent, în cadrul unei misiuni cu sprijin european, „un număr suplimentar de polițiști care acționează operativ împreună cu polițiștii britanici”.
Referitor la temerile britanicilor privind un aflux de români după ridicarea restricțiilor pe piața muncii, la 1 ianuarie 2014, ministrul Afacerilor Externe a subliniat faptul că le-a explicat interlocutorilor săi că nu există date care „să ateste că va fi o schimbare fundamentală a prezenței românești în Marea Britanie”.
Șeful diplomației române a respins, de asemenea, o serie de afirmații privind accesul românilor la beneficiile sistemului de asigurări sociale din Marea Britanie.
„Unii politicieni și mass-media vorbesc adesea despre beneficiile sociale și abuzuri. Le-am dat mai multe exemple, unul chiar din studii britanice. Astfel, marea majoritate a comunității românești din Marea Britanie este tânără, mai mult de 70% sunt între 18 și 35 de ani, iar solicitările de beneficii sociale sunt extrem de limitate. Anul trecut au fost puțin peste 40.000 de copii care au solicitat un astfel de sprijin social, provenind din toate statele membre ale UE, plus Norvegia și Elveția. Din cei peste 40.000 de copii numai 324 au fost copii români, adică 0,8%. Este o discrepanță între ceea ce apare în dezbaterea publică și realitate”, a spus Corlățean.
Includerea în declarația comună a miniștrilor Titus Corlățean și William Hague a „contribuției pozitive” pe care marea majoritate a românilor din Marea Britanie o are în societatea britanică și în dezvoltarea economiei britanice reprezintă „o reparație morală la adresa românilor”, atât a celor „cu pregătire deosebită”, cât și a celor care au avut, printre altele, „o contribuție esențială la succesul Jocurilor Olimpice de la Londra, 40% din muncitorii care au lucrat la satul olimpic de la Londra fiind români”. „Toți acești oameni s-au integrat, muncesc, își plătesc taxele, impozitele și merită respectul, inclusiv din partea anumitor politicieni”, a spus Titus Corlățean.
Totodată, ministrul de Externe a subliniat faptul că relațiile româno-britanice înseamnă „mult mai mult decât atât de discutata temă a imigranților în presa britanică și în mediul politic intern britanic”, cele două țări având „poziții comune sau similare pe foarte multe dosare importante, și europene, și internaționale”, precum piața unică digitală, zona Balcanilor, Parteneriatul Estic, evenimentele din Siria sau situația din Orientul Mijlociu.