Corlățean le-a vorbit investitorilor americani despre oportunitățile de afaceri în România
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a avut la New York o întâlnire cu reprezentanții Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), cărora le-a vorbit despre oportunitățile de investiții pe piața românească.
Conform unui comunicat al MAE, șeful diplomației române a salutat inițiativa creării Consiliului, exprimând convingerea că noua structură va deveni un partener important al Guvernului României în demersurile de consolidare a dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA, consacrat prin Declarația Comună adoptată la Washington, la 13 septembrie 2011.
Ministrul afacerilor externe a insistat asupra oportunităților deosebite de investiții pe care le oferă piața românească, evidențiind eforturile continue depuse de autoritățile române pentru îmbunătățirea mediului de afaceri din țara noastră. A solicitat, în acest context, sprijinul interlocutorilor americani pentru diseminarea largă, la nivelul întregii comunități de afaceri din SUA, a acestor oportunități, precizează sursa citată.
Totodată, șeful diplomației române a exprimat disponibilitatea Guvernului României de a sprijini proiectele ce vizează impulsionarea relațiilor economice bilaterale.
În acest scop, a invitat Consiliul să participe la sesiunea de lansare a Grupului de lucru (task force) pentru implementarea obiectivelor Declarației privind Parteneriatul Strategic.
Interlocutorii americani au prezentat misiunea și obiectivele noii structuri, subliniind prioritatea care va fi acordată demersurilor de promovare a oportunităților de afaceri pe care le oferă România, în mediile politice și economice din Statele Unite, de o manieră pragmatică, susținută și consecventă. Au evidențiat, totodată, obiectivul AMRO de a contribui la consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic.
Membrii AMRO și-au manifestat intenția de a menține unui dialog constant cu autoritățile române, în vederea identificării unor noi idei de proiecte care ar putea fi promovate în plan economic, sub egida Parteneriatului Strategic româno-american. În context, a fost exprimată intenția organizării unei misiuni economice a AMRO, în România, în cursul lunii noiembrie 2012.
Reprezentanții AMRO au exprimat intenția de a sprijini demersurile României de a fi inclusă în programul Visa Waiver.
Consiliul de Afaceri Româno-American (American – Romanian Business Council – AMRO), organizație non-profit cu sediul la Washington, având ca obiectiv promovarea relațiilor economice dintre SUA și România, a fost lansat la 25 ianuarie 2012, la Washington. În acest moment, AMRO are 13 membri – companii americane de renume (Chevron, Exxon, ADM, Smithfield, Raytheon, Pharma, Metlife, Cargill, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson & Johnson) – provenind din diverse domenii de afaceri: energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări. Conducerea Consiliului este asigurată de Chevron – președinte și ADM – vicepreședinte. În funcția de președinte executiv al noii structuri a fost ales domnul Eric Stewart. Misiunea Consiliului este de a consolida schimburile economice și investițiile dintre cele două țări, de a aprofunda relațiile bilaterale și de a educa publicul în legătură cu importanța acestora.