Prima pagină » Știri » Corlățean: Parlamentul nu va ratifica acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele

Corlățean: Parlamentul nu va ratifica acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele

Corlățean: Parlamentul nu va ratifica acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut și efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetățenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE și această țară.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut și efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetățenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE și această țară.

„Confirm că am făcut și facem demersuri pe relația cu Guvernul canadian pentru eliminarea vizelor pentru cetățenii români, în contextul în care Parlamentul European a adoptat un raport extrem de important care stabilește foarte clar principiul reciprocității. Altfel spus, așa cum cetățenii canadieni au drept de liberă circulație în Uniunea Europeană, și în România este firesc să așteptăm și noi o măsură similară”, a declarat Corlățean pentru MEDIAFAX, la Washington, unde îl însoțește pe premierul Victor Ponta.

Ministrul a adăugat că este convins că, în cazul în care România nu va beneficia de un tratament egal Cehiei, Parlamentul României nu va ratifica acordul dintre UE și Canada.

Acordul trebuie ratificat de către toate statele membre ale Uniunii Europene pentru a putea fi aplicat.

„Faptul că în cazul Cehiei s-a luat această măsură în contextul acordului încheiat între UE și Canada este un precedent important și pentru România. O spun public: personal, nu cred că Parlamentul României și că parlamentarii români vor ratifica acordul respectiv dintre UE și Canada fără ca autoritățile canadiene să adopte o măsură corectă față de libera circulație a cetățenilor români”, a spus Corlățean.

El a recunoscut faptul că unele probleme care apar între state se rezolvă pe canale diplomatice, dar a precizat că s-a decis să informeze opinia publică despre acest fapt pentru a atenționa că parlamentarii români sunt sensibili la măsurile discriminatorii aplicate României în problema vizelor.

„Aceste lucruri se transmit în mod firesc pe canalele diplomatice, dar pot să confirm public că va fi extrem de dificil ca acest acord să treacă prin Parlamentul României, pentru că parlamentarii români au la rândul lor o așteptare legitimă pentru interesul cetățenilor români și pentru luarea acestei decizii favorabile și legitime privind libera circulație”, a mai spus Corlățean.

Premierul canadian, Stephen Harper, a anunțat, vineri, anularea regimului obligativității vizelor de călătorie impuse cetățenilor cehi, pentru a evita o blocare a Acordului de liber-schimb încheiat cu Uniunea Europeană.

„Am decis să anulăm, în săptămânile următoare, obligativitatea vizelor de călătorie în Canada impuse cetățenilor cehi”, a declarat Harper, la Bruxelles, într-o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia semnării Acordului de liber-schimb.

Acest acord trebuie să fie ratificat de fiecare dintre cele 28 de state membre UE și de către Parlamentul European pentru a intra în vigoare. Praga a anunțat că nu îl va ratifica, în cazul în care problema vizelor nu va fi soluționată.

Guvernul canadian a decis în 2009 să reintroducă regimul obligativității vizelor pentru cehi, care fusese abolit în 2007, din cauza numărului considerat „excesiv” de cereri de azil depuse de cetățeni din această țară, marea majoritate romi, care denunțau discriminări.

Parlamentul European a votat, la 12 septembrie, o rezoluție de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA și Canada să elimine vizele pentru cetățenii europeni, inclusiv pentru români.

Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetățenii americani și canadieni, în cazul în care Washington și Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Textul adoptat este rezultatul unor negocieri între Legislativul european și Consiliu și cuprinde două amendamente. „Mecanismul de reciprocitate” va putea fi activat atunci când o țară terță ai cărei cetățeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menține obligativitatea vizelor pentru cetățenii uneia sau mai multor state membre. „Mecanismul de suspendare” va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o țară terță, în cazul unei situații de urgență.

Aplicarea „mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanșată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA și Canada.

Românii și bulgarii sunt singurii cetățeni europeni care au nevoie de viză pentru a călători în Canada.

Citește și