Corlățean: Traian Băsescu rămâne inamicul politic numărul unu al PSD
Secretarul general al PSD, Titus Corlățean, a declarat, astăzi, la Arieșeni, în județul Alba, că Traian Băsescu rămâne "inamicul politic numărul unu" pentru PSD, iar partidul trebuie să lupte ca viitorul președinte al României să fie social-democrat.
Titus Corlățean a declarat, în cadrul unei întâlniri cu viitorii candidați pentru alegerile locale selectați din județul Alba, că în următoarele zile, cât va dura campania pentru europarlamentare, PSD nu va mai fi o țintă pentru Traian Băsescu atâta timp cât șeful statului a recunoscut proiectul politic al social-democraților de vot uninominal. Secretarul general al PSD a încercat să explice prezența lui Traian Băsescu la întâlnirea PSD de la Romexpo, din această săptămână, spunând că a venit în contextul pregătirii referendumului pentru votul uninominal și a reprezentat o recunoaștere publică a proiectului PSD privind votul uninominal.
Titus Corlățean a adăugat că PSD a rămas consecvent în această propunere a sa de vot uninominal, iar acum primește "o confirmare publică".