Cornel Penescu, condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare în dosarul „mită la Garda Financiară”
Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de instanța supremă, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Pic Gheorghiță Pieca a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „mită la Garda Financiară”.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul procurorilor DNA împotriva deciziei din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, care i-a condamnat pe Cornel Penescu și Gheorghiță Pieca la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și i-a achitat pentru fals intelectual și, respectiv, instigare la această infracțiune.
Instanța supremă a majorat pedeapsa primită de Gheorghe Cornel Penescu de la cinci luni de închisoare cu suspendare la doi ani și șase luni de închisoare.
Gheorghiță Pieca a fost condamnat de judecătorii ICCJ la doi ani de închisoare, iar Nicușor Liviu Mîrțoiu și Iulian Popescu, foști comisari superior la Garda Financiară – Secția Argeș, au primit pedepse de câte trei ani de închisoare.
Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, stabilind un termen de încercare de câte șase ani în cazul lui Penescu și Pieca și de câte șapte ani în cazul lui Mîrțoiu și Popescu.
Pe durata termenului de încercare, aceștia trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere, respectiv: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice justifica schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a le putea fi controlate mijloacele de existență.
În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București a stabilit că omul de afaceri Cornel Penescu și fostul director al Pic Gheorghiță Pieca sunt vinovați de faptele de dare de mită de care au fost acuzați de procurorii anticorupție și au menținut condamnarea acestora la cinci luni de închisoare cu suspendare, dispusă în noiembrie 2011 de Tribunalul Teleorman.
Magistrații Curții de Apel București i-au achitat pe Cornel Penescu și Gheorghiță Pieca pentru faptele de fals intelectual și, respectiv, instigare la această infracțiune.
În cazul lui Nicușor Liviu Mîrțoiu și Iulian Popescu, cărora Penescu și Pieca le-ar fi dat mită, Curtea de Apel București a menținut pedepsele dispuse de Tribunalul Teleorman, respectiv câte un an de închisoare cu suspendare și interzicerea mai multor drepturi, printre care cea de a ocupa funcția pe care o aveau la momentul când au comis faptele.
Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care miercuri a dat o decizie definitivă în acest dosar.
În 2009, Cornel Penescu a fost acuzat de DNA de faptul că le-ar fi dat mită, prin intermediul lui Gheorghiță Pieca, lui Nicușor Liviu Mîrțoiu și Iulian Popescu, comisari superiori în cadrul Gărzii Financiare – Secția Argeș.
Potrivit anchetatorilor, în 20 martie 2007, Mărtoiu și Popescu ar fi primit câte 1.000 de lei de la Gheorghe Penescu, prin intermediul lui Gheorghiță Pieca, pentru a face un control superficial, astfel încât să nu constatarea neregulile existente și să nu dea sancțiuni celor două firme controlate de Penescu, SC Muntenia Aliment SRL și SC Onita SRL.
Cei doi comisari ai Gărzii Financiare au întocmit un proces-verbal în data de 26 martie 2007 în care au inserat, în legătură cu firmele controlate, date nereale, „omițându-le, cu bună știință, pe cele reale”, proces-verbal care a fost semnat și de către Gheorghiță Pieca.
Într-un alt dosar, Cornel Penescu a fost condamnat definitiv de instanța supremă, în 20 septembrie, la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită. Alături de acesta a fost condamnat și fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, tot la trei ani de închisoare cu executare, pentru că a primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acționar principal al firmei Pic din Pitești, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova.