CORONAVIRUS. Epidemiologii au anunțat ce urmează după Paști. Când vom reveni la normalitate

Publicat: 20 04. 2020, 09:26
Epidemiologii anunță când vom reveni la normalitate / Foto ilustrativ: Pixabay.com

Autoritățile au susținut încă de la început că sărbătorile pascale vor reprezenta un test privind comportamentul românilor în această perioadă. Există două scenarii pe care epidemiologii le iau în considerare, în funcție de intențiile românilor.

Doina Azoicăi, liderul Asociației de Epidemiologie, a declarat la Digi24 care sunt cele două scenarii pe care specialiștii le iau în calcul.

„Scenariul mai puţin optimist – nerespectarea măsurilor, abaterile de la reguli pot duce la o creştere a numărului de cazuri, o creştere exponenţială în săptămâna viitoare. Ce se poate întâmpla după cinci-şapte zile de la acest moment în care, din păcate, unii nu ţin cont de recomandări se va răsfrânge nu numai în cazuri de cazuri, ci şi cel de decese. Sper ca oamenii să fie conştienţi şi acest scenariu să nu fie valabil. Pentru că, altfel, există riscul de presiune mai mare asupra unităţilor medicale. Sper ca lumea să fie conştientă că totul depinde de fiecare în parte”, a declarat Azoicăi.

Scenariu optimist: Reducerea numărului de cazuri în patru săptămâni!

Există si „„scenariul optimist – vom respecta aceste măsuri stricte, trebuie doar să fim consecvenţi în aplicare, ceea ce ar duce la o scădere a numărului de cazuri în 4 săptămâni, ceea ce ar putea duce la ţinerea sub control a situaţiei, se va trece treptat la revenirea la o normalitate de tranziţie. În acea perioadă vom putea monitoriza mai atent numărul de cazuri şi limita rapid focare care mai pot apărea. Ne dorim din toate punctele de vedere, şi pentru starea psihologică, de sănătate şi de echilibru economic care trebuie să se reinstaleze, că cel târziu se va ajunge în iunie-iulie la această situaţie controlabilă şi la revenirea treptată şi parţială la acea normalitate. Cred că sunt cele două scenarii dintre care toată lumea va opta pentru cel optimist cu o condiţie: respectarea regulilor de distanţare socială şi a celei de bază – limitarea contactelor chiar şi cu persoane cunoscute”, a explicat la Digi24 Doina Azoicăi, preşedintele Asociaţiei de Epidemiologie.