Prima pagină » Știri » CORONAVIRUS. Încă doi români au fost diagnosticați cu COVID-19 în Grecia

CORONAVIRUS. Încă doi români au fost diagnosticați cu COVID-19 în Grecia

CORONAVIRUS. Încă doi români au fost diagnosticați cu COVID-19 în Grecia
Cercetătorii germani lucrează la un test pentru coronavirus pe baza unei soluții de gargară / Sursă foto: Shutterstock

Încă doi cetățeni români au fost diagnosticați cu COVID-19 în Grecia, unul aflat în Thassos, iar altul în Paralia Katerini, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Cetățeanul român aflat în insula Thassos a fost deja transferat la hotelul special destinat pentru carantinarea turiștilor, iar starea sa de sănătate este bună, informează MEDIAFAX.

„În continuarea informațiilor comunicate cu privire la situația turiștilor români aflați în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit datelor comunicate astăzi de către autoritățile locale elene Consulatului General al României la Salonic, un cetățean român aflat în Insula Thassos și un alt cetățean român aflat în Paralia Katerini au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19”, a anunțat MAE.

Reprezentanții oficiului consular au anunțat că l-au contactat pe cetățeanul român și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă va fi cazul.

„Cetățeanul român aflat în Paralia Katerini a contactat telefonic Consulatul General al României la Salonic, semnalând faptul că a fost anunțat de autoritățile elene asupra rezultatului pozitiv la testarea efectuată la intrarea pe teritoriul Greciei, starea acestuia de sănătate fiind de asemenea bună. Ambasada României la Atena a întreprins demersuri de urgență pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităților centrale vizând situația cetățenilor români depistați pozitiv”, adaugă Ministerul de Externe.

Procedura de testare a turiștilor în Grecia, modificată

Potrivit informațiilor actualizate, autoritățile din Grecia au decis să modifice procedura de testare a turiștilor care intră în această țară. Astfel, după ce sunt testați, cetățenii străini vor putea continua călătoria și vor aștepta 24 de ore pentru primirea rezultatului testării.

Autoritățile de la Atena le recomandă turiștilor ca, până la aflarea rezultatului, să păstreze distanțarea fizică și să își monitorizeze constant starea de sănătate.

Persoanele testate vor fi contactate de către autorități doar dacă rezultatul este pozitiv.

Începând cu 9 iulie, completarea formularului electronic (Passenger Locator Form) va fi făcută cu cel puțin 24 de ore înainte de data călătoriei, nu cu 48 de ore ca până acum.

Potrivit MAE, persoanele care nu completează formularul riscă o amendă de 500 de euro. Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr, unde sunt precizate și condițiile de călătorie.

Autoritățile elene au informat că, în acest moment, testarea se face aleatoriu, în limita numărului de teste disponibile.

Recent, o româncă a fost diagnosticată cu COVID-19 în insula Creta.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și