Prima pagină » Știri » CORONAVIRUS. NATO anunță reducerea trupelor americane participante la exercițiului militar „Defender-Europe 20”

CORONAVIRUS. NATO anunță reducerea trupelor americane participante la exercițiului militar „Defender-Europe 20”

16 mart. 2020, 23:18, Știri
CORONAVIRUS. NATO anunță reducerea trupelor americane participante la exercițiului militar „Defender-Europe 20”

NATO îşi va reduce principalul exerciţiu militar în acest an, „Defender-Europe 20”, la care urmau să participe 37.000 de militari începând din aprilie până în mai, în şapte ţări europene, fiind reduse în special trupele americane, din cauza epidemiei de coronavirus, au declarat luni surse aliate pentru EFE.

„Defender-Europe 20 este un exerciţiu condus de Statele Unite. Statele Unite au anunţat că vor reduce numărul de participanţi americani şi vor evalua activităţile la Defender-Europe 20, ca răspuns la focarul de coronavirus „, a declarat un oficial al Alianţei pentru EFE, care a precizat că siguranţa personalului său este „prioritară”, transmite Agerpres.

Comandamentul forţelor americane în Europa a spus, la rândul său, că „exerciţiul a fost modificat ca mărime şi amploare” şi că, începând de vineri, toate mişcările de personal şi echipamente din Statele Unite în Europa au încetat.

Aceste manevre, cele mai mari planificate de NATO în acest an, urmau să fie efectuate în şapte ţări europene: Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia – au fost înregistrate cazuri de coronavirus în toate aceste ţări – unde urmau să fie desfăşurate trupe din 17 state aliate şi partenere.

Exerciţiile erau planificate în perioada 20 aprilie – 20 mai, dar mişcările echipamentelor şi ale personalului au început în februarie şi aveau să dureze până în iulie.

Scopul Defender-Europe 20 este de a consolida pregătirea strategică, prin implementarea unei forţe de luptă credibile în Europa, în sprijinul NATO şi al Strategiei Naţionale de Apărare, conform comandamentului SUA.

Citește și