CORONAVIRUS. O altă țară din UE îi așteaptă pe români la muncă

Publicat: 26 04. 2020, 15:27
Actualizat: 07 04. 2021, 01:00
Sursă foto - caracter ilustrativ: Mediafax Foto

Zeci de români ar urma să plece în Austria cu un tren special, pentru a avea grijă de vârstnici, relatează Mediafax.

Ministrul austriac pentru afaceri europene a declarat că între România şi Austria există chiar şi un acord în acest sens şi că primul tren care ar urma să transporte îngrijitori români ar pleca din Timişoara, pe data de 2 mai.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, neagă existenţa acordului între România şi Austria. Într-o declaraţie pentru Agerpres,Lucian Bode susţine că nici ministrul de Externe şi nici ambasada nu au astfel de informaţii. Demersul, dacă s-ar materializa, ar putea fi făcut doar în acord cu regulile statului român, mai spune ministrul, care aduce aminte că România se află sub stare de urgenţă până pe 15 mai, iar restricţiile de călătorie sunt încă în vigoare.

Ministrul austriac, Caroline Edtstadler, îl contrazice, însă, pe Lucian Bode şi spune că autorităţile din Austria au negociat timp de două săptămâni cu CFR Călători în acest sens. Conform Mediafax, reprezentanţii instituţiei neagă afirmaţiile.

Peste 33.000 de austrieci au nevoie de îngrijire în această perioadă. Jumătate din îngrijitori privin din România. Din cauza restricţiilor provocate de pandemia cu noul coronavirus, însă, aceştia nu au mai putut să schimbe turele colegilor din Austria, astfel că mulţi dintre aceştia lucrează de mai bine de o lună fără pauză.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost contactat de Mediafax pentru o reacţie, însă nu am primit un răspuns.

Problema românilor care vor să plece la muncă în alte state nu este nouă. Zeci de români au plecat la cules de sparanghel în Germania, la începutul acestei luni. Acum, româniisunt revoltaţi şi vor să vină acasă. Aceştia acuză că refuză să muncească pentru că au primit un salariu mai mic decât cel convenit, dar şi că actele lor au fost reţinute de proprietari şi pot fi primite înapoi doar în schimbul a 300 de euro.